Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lobby liberal pe langa Basescu pentru Atanasiu

Publicat in Curierul, marți 5 septembrie 2006 ·

Deputatii liberali i-au trimis o scrisoare presedintelui Traian Basescu in care ii cer sa ia o decizie "rationala si corecta" in ceea ce priveste eventuala suspendare a ministrului Apararii, Teodor Atanasiu. Acesta a fost cercetat de o comisie speciala a Presedintiei privind comiterea unor fapte de natura penala. Daca presedintele va decide ca banuielile sunt intemeiate, cazul va fi trimis Parchetului, iar ministrul va fi suspendat din functie. Deputatii liberali se tem ca o decizie in acest caz ar putea fi luata in functie de disputa dintre Atanasiu si Basescu pe marginea prezentei trupelor in Irak. "Noi exprimam si transmitem domnului presedinte Basescu speranta ca decizia domniei sale privind suspendarea sau nu a ministrului Apararii nu va fi motivata de politicianism, sau un soi de vendeta politica legata de faptul ca in propunerea de retragere a trupelor din Irak, initiata de ministru si de PNL, parerea presedintelui a fost alta", a declarat Crin Antonescu.

El a adaugat ca Basescu ar trebui sa se gandeasca la faptul ca este in joc nu numai functia lui Atanasiu, ci si imaginea armatei romane. "Nu ne opunem ca ministrul Atansiu, ca orice cetatean al Romaniei, sa fie cercetat de justitie, organele si organismele sa isi faca treaba. Dar e vorba de decizia politica a unei eventuale suspendari pe care noi nu avem cum sa o sustinem avand in vedere ca toata discutia asta porneste de la o subrezenie a temeiurilor care este aproape ridicola", a mai spus Antonescu. Acesta a recunoscut ca este posibila o suspendare a lui Atanasiu, dar a adaugat ca liberalilor nu le este teama de aceasta eventualitate.

Deputatii liberali i-au trimis o scrisoare presedintelui Traian Basescu in care ii cer sa ia o decizie "rationala si corecta" in ceea ce priveste eventuala suspendare a ministrului Apararii, Teodor Atanasiu. Acesta a fost cercetat de o comisie speciala a Presedint

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 2 ore
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 42 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 4 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 5 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 7 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Lasconi: Ciolacu este ocupat să filmeze TikTok-uri, nu are timp să scoată ţara din dezastru

Mediafax acum 3 ore
Reacţia preşedintei USR vine după ce premierul Marcel Ciolacu a postat un nou clip pe TikTok, în care face un top mâncărurilor sale tradiţionale româneşti preferate. „Economiştii atrag constant atenţia asupra creşterii explozive a datoriei externe t

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 7 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mar.

-7°/0°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°