Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Psihoterapia si rolul ei in viata oamenilor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 septembrie 2006 ·

Gina Chiriac, psihoterapeut din Craiova, ne spune ce inseamna sa faci psihoterapie si explica diferentele dintre psihoterapie, psihologie, psihiatrie. M-am hotarât sa scriu pentru vecina mea de bloc care vine acasa, intotdeauna, cu plasa plina si chipul trist, sa scriu pentru femeile din cartierul meu, pe care le cunosc atât de bine, pentru oamenii din orasul asta si sa ajung altfel la sufletul lor, tocmai pentru ca imi sunt atât de apropiati, sa salut politicos, asa cum m-a invatat mama ca e frumos sa saluti vecinii, apoi sa te prezinti si sa le spui ce ai de spus. Fara farduri, fara masti, pe care le punem când iesim din casa, fara acel zâmbet de complezenta sub care se afla de multe ori durerea, care se ascunde in spatele lui „Ce faci?/ Bine!“… si cu care se incheie invariabil un asa-zis dialog. Pot sa va spun, deci, ca exista o cale prin care sa scapati de convenientele din viata dumneavoastra, asta daca le identificati, sau daca a aparut deja alta „ea“ sau va gânditi deja la alt „el“, puteti apela la serviciile unei persoane specializate in a rezolva problemele cuplului dumneavoastra, intr-un mod sigur si eficient. 500 de psihoterapeuti acreditati in tara Fac parte din persoanele specializate in aceasta forma de terapie care se numeste „psihoterapie“. Suntem 500 de psihoterapeuti acreditati in toata tara. Nu stiu daca in prezent urmati un tratament psihoterapeutic, insa ar trebui ca terapeutul dumneavoastra sa aiba o diploma de psihoterapeut si sa fie acreditat de forul superior de acreditare a psihoterapeutilor, altfel puteti face orice altceva in timpul terapiei, dar psihoterapie, in afara acestor doua cazuri, nu exista. Psihoterapia e o meserie noua la noi in tara si suntem atât de putini pentru ca, dupa ce termini facultatea de psihologie, medicina, sociologie sau filozofie, urmeaza patru ani de specializare in psihoterapie si apoi inca doi de supervizare du

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 17 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 31 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 32 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°