- Editorial - nr. 174 / 5 Septembrie, 2006 Daca evenimentele mari se intampla, iar vremea se inchide asupra lor, datoria noastra este sa nu le uitam!". Cuvintele apartin istoricului Nicolae Iorga, atragand, intr-un fel, atentia asupra unei metehne a noastre, a romanilor, mai tot timpul dispusi sa ne uitam istoria care "mereu a fost o lupta, o tranta, cu viata." O lupta si o tranta cu existenta s-a dovedit si viata romanilor ardeleni in toamna anului 1940, cand, prin Diktatul de la Viena, Romaniei, ciopartita, si in est, si in nord, si in sud, lovita si dinspre vest, i se rapea si nordul Ardealului. Atunci, data din mana in mana, circula printre romanii ardeleni "Oda Clujului": "Clujule, Clujule, / Cine te iubeste infocat,?/Caci romanii nu mai sunt acolo: / Te-au inchis in suflet si-au plecat.//Intr-o zi sosi porunca, /A venit porunca de departe, /Flamuri negre fluturau in aer, /In vazduh plutea cumplita moarte. // Somesul a inceput sa planga, / Parcurile au ingalbenit, / Iar strainii ne priveau cu ura / Cum plecam cu sufletul ranit. // An de an am rasadit in tine / A iubirii floare sa-nfloreasca, / Iar azi pe strazile cernite / Nu s-aude vorba romaneasca. / Clujule, Clujule, / Rabda suferinta in tacere, / Caci romanii inca mai traiesc. / Va veni odata timpul / Si te-om face, iarasi, romanesc". Prelung, a tanguire si durere, au batut clopotele tuturor bisericilor romanesti ale preapatimitului Ardeal. Un dangat care aduna durerea unui intreg neam. Germania si Italia, garantele diktatului, ale raptului talharesc de la Viena, jubilau. Mai tarziu, tot ele erau cele care doreau ascunderea crimelor abominabile, a atrocitatilor cutremuratoare si a abuzurilor comise de vremelnicul ocupant horthyst in teritoriile cedate. Ele erau puterile care nu o data ne-au abandonat in istoria noastra zbuciumata. "De-acum, pe caldaramul orasului _ n.a. era vorba de Cluj _ rasuna bocancul h