GURMANDUL IN BUCATE Imi aduc aminte cu multa placere de momentele petrecute in capitala Burgundiei, la Dijon, alaturi de studenti proveniti din mai toate tarile europene. Am reusit atunci sa patrund cate putin in spiritul fiecarui neam si sa imi dau seama de adevarul ascuns in spatele prejudecatilor referitoare la fiecare popor in parte.
Cu ocazia unei petreceri organizate de spanioli, s-a hotarat ca fiecare popor sa-si reprezinte natia cu cate un preparat culinar specific tarii din care provine. Noi, romanii, am adus, spre deliciul tuturor, o farfurie mare plina cu sarmalute cu mamagulita, spaniolii ne-au incantat cu salate mediteraneene, polonezii au adus o supa cu oua foarte buna si, bineinteles, votca. Italienii insa i-au impresionat pe toti cu celebrele lor paste, preparate cu sosuri in cele trei culori ale drapelului italian. Nu era prima data cand italienii ne ofereau putin din traditia lor, pentru ca in fiecare seara, fara nici o exceptie, bucataria de la etajul al doilea al caminului in care locuiam era plina de italieni care pregateau paste. Imi placea atat de mult felul lor de a fi, incat uneori mergeam acolo doar pentru a ma regasi in compania unor oameni atat de uniti si plini de viata. Mancau impreuna in fiecare seara, iar dupa-amiaza ii gaseai tot impreuna prin restaurantele italienesti din zona. Ii primeau bucurosi pe toti cei care voiau sa guste macaroanele lor cu branza sau gustoasele spaghete cu sos bolognaise.
BUNA-DISPOZITIE. Intr-o dupa-amiaza de week-end am petrecut in bucatarie cateva ore alaturi de prietenii mei italieni, la etajul doi, acolo unde nu erau mai mult de doua scaune, dar unde se adunau de fiecare data pe putin cate douazeci de oameni. Ne gaseam locuri pe jos si buna-dispozitie era la ea acasa, mai ales dupa cateva inghitituri de limoncello, adus chiar din Italia. Fierbeau pastele intr-o oala mare, trecuta pe inventaru
