El apare, printre noi, desfigurat si nu isi ascunde fata. Carturar si mare prieten al cuvintelor, el nu da fuga la raft, bijbiind dupa Lexiconul lasitatii - editia Mona Musca. Sorin Antohi recunoaste. Tot. El se recomanda direct: Antohi! - fost turnator, purtatorul unei vinovatii de neiertat. Incintat de cunostinta, domnule Antohi!
Sorin Antohi e o lumina a culturii romane. A gindit si a scris cu eruditie de savant. A educat primele generatii de tineri liberi sa afle si a fixat o frontiera: linia care desparte net zoaiele lirice ale folclorului pe care il luam drept instructie de febra exigenta a spiritului. Sorin Antohi a salvat de la izolare mii de elevi, studenti si cititori.
A intors din drum alunecarea culturii publice romanesti spre banc si spre romanta. A facut-o aproape singur, insotit de citeva figuri solitare de incapatinati ai ratiunii: Liiceanu, Mungiu-Pippidi, Patapievici, Plesu, A. Cornea. Dar toate astea dupa. Caci biografia acestui om exceptional incepe cu necrologul.
Intre 1976 si 1982, Sorin Antohi a fost turnator. La Securitate. A semnat un angajament, a primit botezul rusinii prin nume de cod, s-a intilnit in camere imputite cu ofiteri de Securitate stricati pina in pintecele mamei, a dat note informative, si-a pirit, nerusinat, in detalii scrise, prietenii. Sorin Antohi a fost o fiinta abjecta.
Una dintre acele fiinte surprinse de Securitate in delict de naivitate si de spaima. La 19 ani, Antohi era un adolescent literar, autor de reviste exaltate in manuscris si, prin asta, un om vulnerabil. Securitatea a facut restul, cu priceperea bestiala a casapului. I-a rasucit sufletul, in citeva sedinte de amenintari cu exmatricularea si cu inchisoarea.
Asa a devenit Sorin Antohi informator si asa a mai pus Securitatea un scalp la briul celei mai drepte orinduiri cunoscute in istoria Romaniei - d
