Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stilistica scuzei

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 6 septembrie 2006 ·

Pentru prima data dupa mult timp se aud cereri de iertare din partea celor care in trecut au facut pactul cu diavolul. Printre penitenti nu se afla insa securisti si activisti In plina dosariada, in discursul public romanesc a aparut o noua specie: scuza pentru greselile trecutului. Este un mare pas inainte. E imbucurator sa afli ca, in sfirsit, exista unii care au gresit inainte si care regreta astazi, exprimindu-si public parerea de rau si cerind iertare pentru greselile lor. Este nevoie de curaj pentru a face pasul intr-o societate care nu este invatata cu tipul acesta de discurs. Totusi, scuzele vin cam tirziu. Dupa ce in zilele lui decembrie '89 abunda cu pocainte pe micul ecran, mai mult sau mai putin sincere, incet-incet, dupa amnistia generala si tacita produsa in timpul regimului Iliescu si intarita ulterior, obiceiul s-a pierdut de-a binelea. Sint foarte putini aceia care au ales sa mearga, in cei peste 16 ani scursi de la revolutie, pe drumul Damascului. Primul caz si cel mai remarcabil este acela al lui Alexandru Paleologu, care, imediat dupa 1989, a facut o marturisire publica neprovocata despre colaborarea sa cu Securitatea. I-a urmat Dan Amadeo Lazarescu. Exista, apoi, cazul unui fost tortionar care si-a exprimat regretul intr-un carte realizata impreuna cu Doina Jela. Arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, a vorbit despre angajamentul sau cu Securitatea din 1985 in volumul "S-au risipit facatorii de basme". Alte marturisiri si scuze s-au auzit abia recent - cind a inceput sa bintuie spectrul deconspirarii - de la Mona Musca si citeva fete bisericesti. Carol Sebastian a marturisit fara a-si cere propriu-zis scuze, lasind, in schimb, sa transpara regretul. Alin Teodorescu a facut o marturie in volumul cu circulatie restrinsa "Sociolog in viata cotidiana", aparut anul acesta, apoi in presa centrala - dar in declaratiile sale nu se simte nici o urma de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 9 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°