Pentru prima data dupa mult timp se aud cereri de iertare din partea celor care in trecut au facut pactul cu diavolul. Printre penitenti nu se afla insa securisti si activisti In plina dosariada, in discursul public romanesc a aparut o noua specie: scuza pentru greselile trecutului. Este un mare pas inainte. E imbucurator sa afli ca, in sfirsit, exista unii care au gresit inainte si care regreta astazi, exprimindu-si public parerea de rau si cerind iertare pentru greselile lor. Este nevoie de curaj pentru a face pasul intr-o societate care nu este invatata cu tipul acesta de discurs. Totusi, scuzele vin cam tirziu. Dupa ce in zilele lui decembrie '89 abunda cu pocainte pe micul ecran, mai mult sau mai putin sincere, incet-incet, dupa amnistia generala si tacita produsa in timpul regimului Iliescu si intarita ulterior, obiceiul s-a pierdut de-a binelea. Sint foarte putini aceia care au ales sa mearga, in cei peste 16 ani scursi de la revolutie, pe drumul Damascului. Primul caz si cel mai remarcabil este acela al lui Alexandru Paleologu, care, imediat dupa 1989, a facut o marturisire publica neprovocata despre colaborarea sa cu Securitatea. I-a urmat Dan Amadeo Lazarescu. Exista, apoi, cazul unui fost tortionar care si-a exprimat regretul intr-un carte realizata impreuna cu Doina Jela. Arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, a vorbit despre angajamentul sau cu Securitatea din 1985 in volumul "S-au risipit facatorii de basme". Alte marturisiri si scuze s-au auzit abia recent - cind a inceput sa bintuie spectrul deconspirarii - de la Mona Musca si citeva fete bisericesti. Carol Sebastian a marturisit fara a-si cere propriu-zis scuze, lasind, in schimb, sa transpara regretul. Alin Teodorescu a facut o marturie in volumul cu circulatie restrinsa "Sociolog in viata cotidiana", aparut anul acesta, apoi in presa centrala - dar in declaratiile sale nu se simte nici o urma de