O disputa, deja de domeniul public, incepe sa se lateasca si sa produca mai degraba nedumeriri decit ambigue concluzii partizane. Dincolo de dreptatea partilor si a acuzelor/defaimarilor reciproce si de sentimentul macularii prestigiosului nume al lui George Enescu. Acuzele si aprecierile pe care le aduce Ministerul Culturii si Cultelor dnei Ilinca Dumitrescu, cit si intregul esafodaj al „apararii“ punctului de vedere al unei, totusi, prestigioase pianiste lasa un gust amar.

Nu cunoastem exact toate detaliile con- si sub-textului actualului conflict. Interes patrimonial, profesional? Interese financiare? Conflict de orgolii? Sau sa fie si un dedesubt politic, actuala conducere liberala neagreind personalitatea dnei Ilinca Dumitrescu, presupusa (sau chiar) admiratoare a „vechiului regim“ etc.? Sint doar simple supozitii, desigur; una peste alta, cel mai sifonat iese, dupa opinia noastra, din acest conflict ce deja face valuri publice, George Enescu. Merita, din nou, memoria lui Enescu o astfel de utilizare? Numele lui sa fie terfelit prin comunicate de presa si explicatii lemnos-puerile de ambitiile unor functionari obedienti, care vor sa fie apreciati de „sefu’“? Daca nu am sti cum functioneaza „corpurile de control“ in Romania, nu am incerca aceasta mediere. Energia cu care isi apara reputatia si activitatea o pianista de anvergura dnei Ilinca Dumitrescu ne face sa credem ca nu este o infractoare si o impostoare. Dupa opinia noastra, o solutie se poate gasi pe cale amiabila. Dl ministru Iorgulescu este si muzician, si liberal, si... barbat, la urma urmelor. Cum ne gasim in postura unuia care a tot fost in Palatul Cantacuzino in multe rinduri si cu mult mai multe ocazii decit dl Gorgoi si dna Capota, cum sintem atasati de numele prietenului nostru Romeo Draghici sau al maestrului Zeno Vancea, alaturi de care am petrecut clipe unice in Palatul Cantacuzino