- Diverse - nr. 176 / 7 Septembrie, 2006 Mahalaua Se stie ca I.L. Caragiale a surprins, ca nimeni altul, lumea mahalalei, a periferiei, spatiu al contrastelor izbitoare, al opozitiilor flagrante care se conciliaza irezistibil ("Pupat toti Piata Endependenti"), al insilor cu staturi anonime, dar cu orgolii nemasurate, al bascaliei si lipsei de masura. E vorba, cum s-a si spus, nu atat de o descriere a geografiei fizice a mahalalei, cat, mai curand, de o radiografie a "mahalalei sufletesti", a aceleia pe care o presimtim si noi, aproape peste tot, decurgand din mentalitatea semenilor nostri, din reactiile si pornirile lor de zi cu zi. Respiram, cu voie sau fara voie, aerul acesta al mahalalei, in care straluceste, atotputernica, figura cate unui Mitica, suntem asaltati, prin prestigiul mediatic al televiziunii, de numerosi demni reprezentanti ai mahalalei, batosi, infatuati si inculti, vedete ce ameninta sa devina, din nefericire, adevarate modele pentru tinerii de azi. Lumea mahalalei este, cum observa Gabriel Liiceanu, o lume in care "deciziile se amana", in care "domneste zvonul, barfa si poanta". Suntem, astfel, martorii unui spatiu in care stau laolalta derizoriul si gravul, pateticul si ridicolul, agresivitatea si suavitatea, un loc al trivializarii lucrurilor sublime, al exagerarilor fara oprelisti, al formelor fara fundament si al armoniilor dintre lucrurile cele mai disparate. Traim, fara sa vrem, cei mai multi dintre noi, intr-o astfel de "mahala stilistica", in care limbajul e, de cele mai multe ori, discreditat, cuvintele isi pierd stralucirea, injuratura, barfa si chiotul devenind, pentru multi, singurele modalitati de comunicare, de vietuire intru cuvant. Amprenta mahalalei se asaza, necrutator, asupra unei Romanii din care decenta, postura intelectuala, bunul simt, demnitatea si moralitatea par sa se retraga, substituite de incultura, instinct de parven