In "Povestea porcului" baba stearpa il trimite pe mos sa-i gaseasca, cu orice pret, un copil. Indiferent ce ar iesi in cale. Si prima vietate pe care mosul reuseste s-o prinda este purcelusul innamolit intr-o baltoaca. Il cresc batranii, il cocolosesc, il pun la mare cinste si... culmea. Porcul e, de fapt, print, iar finalul basmului e cum se stie: nunta mare, bucurie, belsug. In ceea ce ne priveste, stam, deocamdata, in namolul cu pricina, doar-doar ne scoate cineva de acolo (Uniunea Europeana? Mai stii?) si ne va vedea esenta princiara. Totul in jur e mocirlos. Clasa politica pare a-si fi epuizat capacitatea de regenerare. Totul e fluid. Numele de referinta din ultimii 16 ani s-au dovedit moneda calpa. Stalpii moralitatii s-au dovedit fragili, mancati pe dinauntru de rugina vechiului regim. Societatea civila, dupa ce s-a compromis in jocuri politice, acum arata o fata nu tocmai luminoasa, gratie rapoartelor care arata cati bani si ce beneficii s-au rulat pe traseele de ocolire a legii. Intelectualitatea, preotimea de toate confesiunile, lumea sportiva - toate sunt marcate de vini pe care Dunarea nu le-a spalat, indiferent cata apa a curs pe fluviul care ne da identitate in Europa. Solutii... Hm?! Simplu: emigrarea. N-ar fi ceva nou. Intelectualitatea romana de secol XIX se simtea mai bine la Paris sau la Viena decat la Bucuresti, Iasi sau Cluj-Napoca. Militantii romani pentru dreptate si egalitate si-au gasit mai degraba rostul dincolo de Ocean, dupa ce Europa a restrans libertatile. Avem din lectiile de istorie suficiente exemple. Purcelusul mizerabil, plin de noroi, devine print doar spalat, iubit, scos in lumina. Nu ne iubim pe noi insine. Ne flagelam in piete publice, ne razboim cu propria fiinta, ne renegam tot ceea ce suntem. Cruciada dosarelor si fervoarea demolarilor arata ca nu ne-a ramas ceva sacru in realitatea imediata. Sa mergi in pelerinaj, de p