Pentru cine nu a mai fost la Sziget Festival, poate ca prioritatile sint curiozitatea si distractia care, ca la orice festival mare, sint asigurate 100%. Eu insa am plecat spre Ungaria cu gindul ca, in scurt timp, voi avea ocazia sa vad pentru prima data live o multime de trupe. Cele treisprezece ore cu trenul, nu tocmai un deliciu, au fost lungi si obositoare, dar am ajuns la Budapesta cu o zi inainte, cind organizatorii anuntasera deschiderea accesului pe insula, dupa ora 12.00 Am gasit acolo mai bine de 250 de doritori sa patrunda in „paradisul de pe Dunare“, Obuda, insula care gazduieste festivalul.
Asteptarea de 2-3 ore intr-un soare ucigator ne-a prins intre niste italieni entuziasti, galagiosi (mai greu sa-i gasesti altfel!) si niste francezi mai putin galagiosi (inca domina „cei mai buni“ de la Mondiale?), dar la fel de entuziasti.
Am atins, in fine, spatiul verde inca in curs de pregatire, cu cele peste treizeci de scene, din care cinci mari. Startul urma sa fie dat pe 9 august, la ora 16.00.
Ne-am cautat, ca-n fiecare an, locul fetis de instalat cortul (de data aceasta, o panta nu tocmai comoda, dar cautam mai degraba umbra de dimineata, care sa ne lase sa dormim pina tirziu, dupa lungile nopti pline ce vor urma) si am asteptat sa treaca prima noapte, sa inceapa nebunia. Chiar daca sintem pe o insula, deci inconjurati de ape, tintarii si alte insecte curioase par sa fie departe... sau foarte discrete. Sa fie meritul organizatorilor sau natura face parte, la Sziget, din staff-ul tehnic? A doua zi ne-am trezit incercuiti! Aparusera in jurul nostru zeci de corturi, ca ciupercile (nehalucinogene) dupa ploaie, nu toate posesoare fericite ale unei parcele de umbra. Norocul primului venit!
Am simtit cu adevarat ca a inceput festivalul abia la 19.30, cind, pe scena Pannon World Music, a doua ca marime dupa Main Stage, Boban Marcovici
