- Diverse - nr. 176 / 7 Septembrie, 2006 In ultimul timp, o parte din mass-media a redus in actualitate o problema a vremurilor trecute, evidentiind, din necunoastere sau intentionat, latura negativa a lucrurilor. Este vorba despre generatiile de elevi care au frecventat scoala cu cheile la gat. Ei proveneau, in special, din familii recent stabilite la oras, avand parintii incadrati in munca, iar bunicii aflati undeva la tara. Aceasta a fost una dintre marile probleme educative pe care corpul profesoral, spre cinstea lui, a rezolvat-o. Am inaugurat si am condus, nu putini ani, doua scoli cu efective intre 1.000 si 2.000 de elevi, in cartiere aflate in plina constructie si m-am preocupat in mod deosebit de aceasta problema. Destui copii veneau sau erau adusi de parinti, la scoala, cu mult timp inainte de inceperea cursurilor. Scoala a organizat primirea si supravegherea lor de catre invatatorii de serviciu. Un numar destul de mare de elevi din clasele primare ramaneau la scoala inca un timp, dupa ore, vreme in care isi pregateau lectiile sub indrumarea acelorasi invatatori. N-a fost usor nici pentru cadrele didactice, nici pentru elevi si nici pentru parinti. Atata doar ca acestia aveau prioritate la instalarea aparatelor telefonice si puteau sa-si controleze, cat de cat, copiii ramasi singuri acasa. Profesorii de educatie fizica cereau elevilor sa-si scoata cheile de la gat si sa le depuna intr-un loc stabilit, ca sa evite accidentele. La sfarsitul orei se asigurau ca toti elevii si-au luat cheile. Nu rareori se gaseau chei pe coridoare sau in salile de curs. Acestea erau predate la directiune, in apropierea careia se amenajase un dulap, "vitrina uitucilor", unde erau expuse nu numai cheile gasite, ci si alte obiecte pierdute sau uitate prin scoala. In aceasta perioada istorica, marcata de privatiuni, Romania s-a refacut dupa razboi, si-a construit o economie care a