Dosariada a prins nepregatita lumea scriitorilor. Ghetoul literar a fost infestat cu informatori, fapt care a lasat amintiri foarte grele si persistente. Dupa 16 ani, umbrele trecutului (le credeam disparute, duse) se ridica deodata pe ziduri si nu ii lasa pe multi sa doarma. Pe cei care au facut pactul cu Diavolul si au sperat sa nu se afle. Dar si pe cei care au cazut victimele lor. Dorm bine doar securistii, recrutorii, dealer-ii retelelor de informatori. Ei sint foarte mindri de opera lor, in pensiile lor substantiale.
Dezbaterile despre informatori, dosare, le dau multe motive de satisfactie. Mai rid o data pe seama unora si altora, a istoriei. Pentru ceilalti, traitori „civili“ ai acelei lumi de dinainte de ’89, au ramas in amintire banuiala, suspiciunile, acuzatiile reciproce, pinda, teama de a nu fi denuntat. Un univers care azi pare cu totul ireal, parca nici nu a fost. Urmele au disparut, cum dispare uneori cicatricea unei rani. Locul e curat (pare), dar asta e noua forma de perversitate, o alta minciuna. De fapt, acest trecut este extrem de prezent. Au ramas istorii, nu putine, cu scriitori care au colaborat cu Securitatea. Supravegherea nu se facea, cum stiam, din afara. Securitatea opera si cu oameni dinauntrul mediului scriitoricesc, sa le zicem tradatori, cozi de topor… Mai erau si tovii, care colaborau fara sa fi semnat (prea importanti pentru a fi recrutati, folositi ca umili informatori, cu angajment), dar erau sfatuitori de taina pentru tot felul de generali si colonei, tipi din aparatul CC al PCR.
Erau platiti in natura, li se tipareau cartile pe banda rulanta, editari-reeditari, puteau calatori, aveau slujbe bine remunerate, in tot felul de posturi-sinecura. ii gaseai prin toate comitetele si comisiile, prin jurii, la mesele grangurilor, in avioane si hoteluri bune. Mai ales in anii ’50, Dej &Co isi plateau fidelii, pe
