În mod tradiţional, întreaga creştinătate răsăriteană este marcată de două momente importante ale Maicii Domnului pe parcursul unui an. Este vorba de Adormirea Maicii Domnului (sau Sântămăria Mare, pe 15 August) şi Naşterea Maicii Domnului (sau Sântămăria Mică pe 8 Seprembrie). Ambele sărbători sunt aspecte complementare ale personalităţii Maicii Domnului. Dacă Adormirea este imaginea şi rezumatul vieţii active a Fecioarei Maria, încununată prin ridicarea cu trupul la cer, Naşterea este expresia “sfinţeniei în germene” a Maicii Domnului, care-şi va împlini viaţa la momentul ales de Dumnezeu pentru Naşterea lui Christos.
Ritualul şi teologia
Naşterea Maicii Domnului are parte de cântări liturgice specifice. Imnurile Utreniei fac referire la originea Mariei, care se trage din regele David. Părinţii Fecioarei, Ioachim şi Ana, au închinate texte pline de substanţă, prin care se pune accentul pe unicitatea misiunii viitoare a Fecioarei.
Naşterea Maicii Domnului este un imn adus umanităţii în sine, pentru că ne arată cum un Dumnezeu se poate naşte dintr-o femeie şi se poate face om. Prin asta fiecare dintre noi este pus în faţa minunii prin care Dumnezeu are o mamă pământeană, El care este de necuprins.
În seara praznicului( înainte de sărbătoare) este obiceiul ca la unele mănăstiri să se oficieze Acatisul Naşterii Maicii Domnului, alături de Vecernia specifică sărbătorii, ritualul fiind oficiat fie înaintea icoanei Naşterii, scoasă pe un trepied în mijlocul bisericii, fie într-un pridvor exterior.
Ziua sărbătorii are ca moment culminant Sfânta Liturghie a sărbătorii.
Tradiţii teologice diferite
În răsăritul creştin (Biserica Ortodoxă), Maria s-a născut la fel ca orice om, şi a fost aleasă de către Dumnezeu că Născătoare ca urmare a vredniciilor sale. Tradiţia spune că Maria a slujit de la o vârstă fragedă la Templul din Ierusal
