Ca şi personajul său Benjamin Trotter, scriitorul-muzician din cele două romane complementare The Rotters' Club/Clubul Putregaiurilor (2001) şi The Closed Circle/Cercul închis (2004) - ultimul, tradus recent şi la noi -, Jonathan Coe are idealuri pre-rafaelite. El îmbină, profesional, două arte, muzica şi literatura (pre-rafaeliţii lui Dante Gabriel Rossetti preferau mai ales coabitarea poeziei şi picturii), strălucind, de două decenii, mai curînd neverosimil, în ambele. Coe compune, cu succes, muzică jazz şi de cabaret (lucru destul de vag cunoscut printre admiratorii săi literari!), fiind totodată unul dintre cei mai apreciaţi romancieri ai generaţiei postmodernismului tîrziu, din Marea Britanie, distins cu nenumărate premii naţionale şi internaţionale, în douăzeci de ani de activitate publicistică. În plus, autorul (născut în 1961, la Birmingham) a dovedit înclinaţii serioase pentru literatură, nu doar în varianta sa aşa-zicînd "artistică", ci şi "disciplinară", studiind-o, cu rigoare, la faimosul Trinity College de la Cambridge şi, ulterior, la Universitatea Warwick, unde şi-a susţinut şi doctoratul - cu o teză despre romanul Tom Jones al lui Henry Fielding - şi unde, de altfel, a şi predat, pentru un timp, poezie engleză. Cumva implicit, fără declaraţii teoretice ostentative, Jonathan Coe pare să se situeze, din punct de vedere estetic, pe linia axiologică a victorienilor (pre-rafaeliţi) Rossetti, Morris, Arnold şi Swinburne care, în manifestul revistei The Germ, de la jumătatea veacului al XIX-lea, vedeau arta ca pe un produs cultural organic şi total, compus numai din "direcţii artistice" simbiotice, precum "muzica", "pictura" şi "poezia". De aceea, în opinia lor, un obiect artistic nu ar putea fi studiat decît în raporturile sale estetice cu o multitudine de falii creatoare şi niciodată cu una singură. Acest ideal complex ne este sugerat de biografia lui Coe,