Filmul "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" a fost desemnat sa reprezinte Romania in competitia pentru premiile Oscar de anul viitor. Primul film de lung metraj al regizorului Catalin Mitulescu a fost inclus pe lista peliculelor internationale care vor fi vizionate de catre Academia Americana de Film pentru alegerea nominalizarilor Oscar 2007, la categoria "Cel mai bun film strain".
Desemnarea filmului "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" a fost facuta de catre o comisie de specialitate, formata in majoritate din critici de film, iar pelicula lui Mitulescu a concurat cu alte noua productii autohtone.
"Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" se petrece intr-un cartier marginas al Bucurestiului, in ultimul an al epocii de aur, si este povestea lui Lalalilu (rol interpretat de Timotei Duma), un baiat de 7 ani, care isi imagineaza ca ne-a scapat de Ceausescu, si a Evei (Dorotheea Petre), sora mai mare a lui Lalalilu, care are astfel sansa sa-si aleaga viitorul. "Sunt aproape 17 ani de la moartea lui Ceausescu, dar inca purtam in noi amintirea si mostenirea acelei perioade. Tratand evenimentele care se petrec prin fata ochilor unei fete de 17 ani si ai fratelui sau de 7 ani, pelicula reflecta un amestec de tristete si bucurie, de realitate si vis, pe care le asociez acelei epoci. Acest film este o tragicomedie cu nuante de absurd si sublim. El incearca sa transmita emotia acelor vremuri si sa redea spectatorilor din intreaga lume o imagine a ceea ce poarta cu ei miile de emigranti tineri romani, in incercarea lor de a-si gasi un rost departe de tara. Filmul vorbeste despre cei care au avut curajul sa se opuna dictaturii, fiecare in felul lui, dar si despre cei care, la fel ca parintii nostri, din teama ca poate copiii lor ar putea pati ceva, au tacut si au indurat", declara Catalin Mitulescu.
"Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" s-a aflat anul acesta in sele