Stefan Manasia este un tanar poet clujean discret in manifestari, "cuminte" socialmente, atat de discret si atat de cuminte, incat debutul sau editorial (Amazon si alte poeme, Editura Tritonic, 2003) mi-a scapat. Nu l-am citit si nu l-am comentat in serialul de cronici dedicate debuturilor, din Adevarul literar si artistic; o fac acum, profitand de initiativa Editurii Vinea de a retipari cartea, in colectia intitulata Editia a doua.
Ceea ce atrage imediat atentia in versurile sale este ceremonialul cu care vizionarismul infasoara si desfoliaza realul. Cadrul este cu totul obisnuit, lumea traversata fiind una apropiata pana la familiaritate. Un raulet, Nadasul, "ca o pasta ingalata", Ostroveniul "toxic si sfant", Dambu Rotund si Jupanestii, Manasturul apar, fara prea multe fasoane, din realitatea imediata, topindu-se de obicei in pasta biografica a poeziei.
Amazonul din titlul volumului nu e un element de decor suprarealist ori un ingredient exotic care, adaugat la cele autohtone si regionale, sa dea o sinteza simbolic-geografica. Este "cursul negru al sangelui", "cerneala neagra, stralucitoare si oribila" cu care poetul isi transcrie experientele launtrice, iluminarile. Precum intr-unele dintre versurile de tinerete ale lui Mircea Cartarescu, "descrierile" sunt de fapt derapaje bine controlate in fantastic, sub o lumina spectrala, "lichida, nelumeasca si inspaimantatoare": "taranul sasaia ca un sarpe. cainele scheuna. manasia traversa/ podul gustand deja mireasma caminului, calauzit asemenea/ pilotilor de luminile de aterizare// caminul ancora in namol ca un portavion stralucind in/ dimineata tulbure, emanand o caldura stranie, ametitoare,/ calauzindu-si noul venit printre siruri de oua de libarci/ fosforescente ca niste neoane, printre costumele portocalii ale/ ceferistilor (...) atent la lumea aceea, manasia se uita intr-o parte, salutand/ cu multa afec
