Bogdan Nastase este singurul prieten pe care-l mai am din adolescenta. Ne-am cunoscut pe la 14 ani si foarte repede am devenit un fel de frati. Mai ales ca suntem nascuti in acelasi an special 1968, in luna mai, la distanta de 3 zile.
Multe lucruri ne-au apropiat si au consolidat prietenia noastra, dar la proba timpului au rezistat doar cateva, esentiale.
Primul este acela ca, intr-o vreme cand nu eram inca foarte siguri pe optiunile noastre profesionale, el a facut rost de un aparat de fotografiat - un Praktica, foarte bun la vremea aceea - si am inceput sa ne jucam amandoi cu el. Bogdan isi incropise acasa, in baie, o camera obscura, de developat filme si fotografii. Deseori imprumutam aparatul de la el. Apoi, "croitoream" camasi si pantaloni dintr-o panza numita "america", pe care le vindeam cu mare succes la cunoscuti. Asa strangeam bani sa plecam doua-trei luni la mare.
Tot Bogdan a fost cel care m-a dus prima oara la 2 Mai si pentru asta ii multumesc. Oricat de putini centimetri de material textil ai avea pe tine la plaja, nu se compara cu magia starii trupului gol si liber intre ape si pamant.
In ziua de 21 decembrie 1989, privind la televizor "inceputul sfarsitului", ne-am ridicat instantaneu de pe fotolii si am plecat - teleghidati parca de o forta misterioasa - "in miezul evenimentelor". A fost si inconstienta in gestul nostru, dar si altceva mult mai profund si mai puternic - ceva ce a indeplinit si functia de "inger pazitor". Nici acum nu stiu cum am scapat fara sa fim batuti, arestati sau impuscati.
Dar imediat dupa, amandoi am fost loviti de marea dezamagire din ianuarie-februarie 1990. Ne-am trezit imediat. Eu am ramas aici si am devenit jurnalist. El a plecat in Germania in vara lui 1990, cu toata familia, ca emigrant.
Tot lui Bogdan ii datorez prima mea iesire in strainatate. Daca nu era el, nu mi-as fi facut pasap
