"Trebuia sa scrie pe afis ca e comedie porno!" si "Ce peisaje, draga, ce culori, ce ceramica deosebita!" sunt doar doua dintre remarcile unor spectatori care ieseau de la Peindre ou faire l'amour, proaspat intrat pe ecranele noastre. Substanta filmului e insa ceva mai nuantata, desi nici una dintre observatiile de mai sus nu e intru totul nejustificata. Povestea lui Madeleine si William, retrasi intr-un satuc idilic la poalele muntilor dupa recenta pensionare a barbatului, meteorolog de profesie, este, intr-adevar, un prilej ca filmul sa scaneze in mod repetat frumusetea peisajului, purtand spectatorul cu insistenta de promo turistic prin vai line, cu iarba grasa, vibrand in culori de toamna blanda. Mai mult, totul este legat de hobby-ul lui Madeleine, pictura, prilej pentru discutii livresti despre tablouri, peisaje, trup omenesc, senzualitate, iubire si pasiune. De la pictura porneste si trama filmului, pentru ca, intr-una dintre iesirile ei la peisaj, sotia lui William intalneste un barbat orb, misterios, care se recomanda drept primarul satului si care, curand, isi aduce tanara sotie in vizita la William si Madeleine. Filmul inainteaza cu aceeasi staruinta asupra interioarelor rustice cochete, decorate evident dupa revistele de profil, asupra peisajelor vaste, filmate calofil de Christophe Beaucarne si asupra acestor bucolice intalniri in patru care umplu existenta tihnita si confortabila a protagonistilor, aflati in vacanta perpetua. Daca in primele doua treimi filmul este o ilustratie destul de plicticoasa - in ciuda, sau poate tocmai datorita intentiilor estetizante - a timpului liber de care se pot bucura burghezii francezi la pensie, cu seri picturale la gura semineului, la care se bea vin vechi, se citeaza Brel si se asculta cu patrundere Demis Roussos, ultima parte aduce o rasucire neasteptata a intrigii, o data ce eroii isi descopera brusc un apetit s