Preţuind inteligenţa şi sensibilitatea, sponsorul adevărat nu poate fi decît cel care înţelege un truism vechi şi fundamental: rezolvarea nevoilor primare ale societăţii moderne cere o viziune culturală bine articulată. La fel cum democraţia nu prosperă fără elogiul politic al virtuţii, nici practica economică nu poate face din valoarea de schimb a pieţei o infailibilă busolă. Chiar dacă mizează pe resursele prezentului, antreprenorul de performanţă asumă confruntarea cu numeroase "imponderabile" ale vieţii: importanţa educaţiei în contrast cu păcatele psihologiei de masă, inerţia memoriei locale oglindită în natura invizibilă a credinţelor religioase sau arhitectura sofisticată a ideologiilor seculare.
Orice minte preocupată de reguli sau legităţi îşi pune aceste întrebări de-o apăsătoare generalitate. În acest răsad al neliniştii, artistul, savantul sau gînditorul îl pot întîlni pe bunul gospodar. Calculînd nu doar cifre de afaceri, ci miza unor dezvoltări instituţionale, acesta din urmă face, prin saltul dinspre concret către abstract, un mic pariu cu istoria. Trecerea de la elanul pragmatic la reflecţia de adîncime cere însă proba de rezistenţă a vocaţiilor. Peste acest prag, garantat printr-o grijă comună faţă de viitor, filantropul cordial şi beneficiarul onest se pot înţelege, cînd nu prieteneşte, atunci fructuos şi colegial.
Donatorul ideal nu evocă figura împătimită, plină de remuşcări, a celui care vrea "să dea" ca să-şi atenueze cîteva inavuabile insomnii. El nu este nici "mîna spartă", neglijentă faţă de modul, timpul şi măsura donaţiei. Nici ploconul, nici peşcheşul nu cunoaşte logica ascetică a darului. Sponsorul bun nu vede peste tot soluţii tehnocrate, nici nu pretinde că poate contempla rima adevărurilor ultime dintr-un biet proiect provincial. Mai modest, el recunoaşte sincopele dintr-un lanţ trofic dezechilibrat, ştiind totodată că
