Oare de ce se duce lumea la filmele lui M. Night Shyamalan? Pentru sperieturi? Pentru provocarea de a cauta logica si ordine in scenariile lui? Probabil ca nu. Singura explicatie este, cel putin in cazul meu, efectul surprinzator de longeviv pe care l-a avut prima realizare a regizorului, "Al saselea simt". Acesta este motivul pentru care am vazut "Unbreakable" (infiorator), "Signs" (plictisitor), "The Village" (absurd) si am continuat, in virtutea inertiei, cu cel mai nou film al regizorului si scenaristului, "Lady in the Water" ("Doamna din apa").
Fara a fi iesit din comun, "Lady in the Water" are in orice caz o poveste mai consistenta decat cea a unui om indestructibil sau a unor semne din lanurile de porumb. "Lady in the Water", in stilul supranatural si usor mistic cu care ne-a obisnuit regizorul, este o poveste despre speranta si sensul vietii, despre destin si ceea ce trebuie sa facem pentru a ni-l implini, chiar daca totul este foarte bine mascat de scenele balast si dialogurile pe alocuri absurde.
Dupa o scurta introducere animata in care ni se explica faptul ca in vremuri imemoriale fiintele oceanului traiau in buna intelegere cu oamenii, suntem introdusi in decorul filmului: un complex de locuinte aflat in grija administratorului Cleveland Heep (Paul Giamatti). Intr-o noapte, acesta salveaza din piscina complexului o tanara, Story (Bryce Dallas Howard), care este, spune ea, o nimfa venita din lumea apelor. Ea trebuie sa se intoarca acolo, dar numai dupa ce il gaseste pe Cel Ales, o persoana care, cu ajutorul ei, va schimba soarta oamenilor. Heep face totul ca s-o ajute, chiar daca asta inseamna sa lupte, impreuna cu ceilalti locuitori ai complexului, cu fiintele asemanatoare varcolacilor care incearca s-o impiedice pe Story sa se intoarca in lumea ei.
Foarte inegal, cu un umor adesea nepotrivit cu ideea filmului (vezi personajul Reggi
