Oare cîţi dintre scriitorii pe care îi putem vedea (pe unii, din păcate, doar) în fotografiile lui Ion Cucu din expoziţia Călătoria de la Muzeul Naţional al Literaturii Române au colaborat cu Securitatea? Îmi permit această întrebare cu nonşalanţa omului de 31 de ani. Şi tot cu naturaleţea cuiva care - slavă Domnului, - avea abia 14 ani în ’89, îmi dă mîna să mă-ntreb: oare cine şi cîţi dintre tinerii scriitori de azi ar fi făcut-o? Şi încă: oare eu cum aş fi reacţionat faţă cu Secu’? Nu ştiu. În adolescenţă am declarat sus şi tare că nu mă voi machia niciodată şi, după nici o lună, am început să mă boiesc groaznic. Recunosc că îmi vine destul de greu să scriu despre o expoziţie de fotografii ale unor oameni pe care, în cea mai mare parte, nu i-am cunoscut. Cel mult, le-am citit unele dintre cărţi. Dar oare am văzut nişte poze sau nişte oameni? Lumea nu se împarte ca în piesele shakespeariene între buni şi răi. Lumea este mai degrabă o dramă cehoviană: fiecare are dreptate în felul său. Am învăţat asta de la Amos Oz şi de la Nora Iuga care apare în Călătoria lui Ion Cucu cu o poză, din 1987, ca dintr-un film mut şi din care eu îi recunosc doar privirea, nu şi coafura de sub pălărie. Bref, m-am dus să mai văd o dată expoziţia. Să văd oameni, nu scriitori. Să mă uit în ochii lor, atît cît îmi permite distanţa.

În prima sală, printre multe portrete deja binecunoscute ale lui Nichita Stănescu la diferite vîrste, mă surprinde o fotografie din anii ’80 cu Daniel Bănulescu şi Ioan Es. Pop. Mă surprinde fiindcă nu-i recunosc. Amîndoi au o podoabă capilară bogată, iar Ioan Es. Pop poartă mustaţă. Mie mi se par acum nişte oameni tineri. Acolo erau şi mai tineri. Alexandru Paleologu (cel care a mărturisit - singurul? - că a făcut pactul cu diavolul; unii de-atunci nu-l mai iubesc, alţii, dimpotrivă, îl iubesc şi mai mult, pentru curaj) îşi ţine la distanţă de o