La antepenultimele alegeri ale Uniunii Scriitorilor, cele de după moartea lui Laurenţiu Ulici, am cerut într-un "microscop" ca Uniunea să facă diligenţele oficiale pentru aflarea numelor scriitorilor care au turnat la Securitate, inclusiv candidaţii la conducere. Unul dintre candidaţi mi-a reproşat atunci că vreau să-i fac atmosferă nefavorabilă. Mi-a cam sărit ţandăra, recunosc, deoarece candidatul în cauză avea impresia că încerc astfel să lărgesc culoarul candidatului Nicolae Manolescu. E adevărat că nu l-am suspectat niciodată pe Nicolae Manolescu de asemenea relaţii cu Securitatea, dar nu din acest motiv am cerut ca dosarele de informatori ale scriitorilor să devină publice. Nu poţi face pe luminătorul naţiei, dacă te-ai străduit să luminezi şi Securitatea despre ceea ce făceau şi ziceau alţi luminători cu condeiul. Reamintesc acest lucru, deoarece la recenta dezbatere pe tema relaţiilor scriitorimii cu Securitatea, s-a spus, printre altele, că acum ar fi cam tîrziu pentru aşa ceva, în privinţa membrilor de rînd. Nu pot fi de acord cu această idee. Scriitorul, ca persoană, are o vîrstă biologică, dar cărţile cu care el încearcă să înfrunte timpul intră într-o cu totul altă competiţie. El nu e un sindicalist de rînd peste ale cărui turnătorii am putea trece, şi cred că nici în cazul unui sindicalist oarecare nu trebuie să ne facem că plouă, fiindcă n-avem de unde şti cît rău a făcut, cu delaţiunile lui de rînd.

Tatăl meu a fost băgat în puşcărie şi, iniţial, condamnat la moarte, în urma delaţiunilor unor sindicalişti de rînd, care apoi au făcut carieră. Securitatea l-a chinuit şi umilit cu toate torturile posibile, pentru a-l face să recunoască ceea ce declaraseră despre el nişte turnători mărunţi. Iar după ce a ieşit din puşcărie, a fost invitat toată viaţa la Securitate şi întrebat ce mai face. Asta după ce, ani în şir, era dat afară de pe oriunde