Lucrări în infraroşu
Chiar din prima pagină, revista craioveană Mozaicul (anul IX, nr. 7-8, 2006) ne atrage atenţia prin interviul oferit de Simona Popescu. Întrebări, e drept, mozaicate, dirijate imprevizibil de la pasiuni adolescentine şi amiciţii datând tot cam de-atunci, la moralitatea obligatorie şi (s-ar părea) naturală a scriitorului. Printre ele, desigur, amintiri ale primelor cărţi citite, referiri punctuale la cele recent publicate (Lucrări în verde, evident), afirmaţii tranşante despre poezie sau categoric politicoase privind oamenii. Ceea ce interesează de fiecare dată, în fond, plus câteva cuvinte-valiză-capcană: kritikuşi debranşaţi, poetaştri-mpovăraţi, activişti necultivaţi, tot felul de fraţi pătaţi, cohorte de-ncercănaţi, fane-fani decerebraţi, sictiricios, kestii. În afara acestor - deja - mărci Simona Popescu, tonice şi tonifiante, vedem limpede, printre rânduri sau în infraroşu, mai toate regretele: "Am fost mândră întotdeauna de prietenii mei din tinereţe. Ne spuneam verde în faţă ce aveam de spus, pe teme de literatură sau de viaţă. Ne certam cu pasiune. Cearta asta avea o curăţenie de flacără. Acum nu ne mai certăm, nu ne mai spunem ce gândim cu adevărat, conjuncturile ne-au înmuiat (pe unii!), depărtarea şi lipsa comunicării au erodat strălucirea aia nemaipomenită pe care o cream împreună S-a cam spart gaşca şi s-a cam dus încrederea mea oarbă în ceea ce credeam până nu demult a fi o valoare incoruptibilă, cea a prieteniei." E imposibil să nu ne amintim fiecare, cumva, gustul acestor evaporări tacite. Amărui şi totodată candid, aprig şi simultan inert.
Pe care parcă îl drege un pic poemul, aşa de confient, al lui Anton Jurebie, la doar câteva file distanţă: "prietenii mei de la craiova/de la caracal/prietenii de la piteşti/&bucureşti. prieteni nevăzuţi./Ce inimi de piatră trebuie să aveţi,/ borne kilo