CSAT ar putea hotărî ca dosarele clericilor colaboratori cu Securitatea să fie publicate. Cei ce se ştiu "cu musca pe căciulă" au intrat pesemne în fibrilaţie. Există totodată inocenţi care se întreabă în ce măsură propunerea este acceptabilă, cîtă vreme preoţii se bucură de un "statut special". Deconspirarea Securităţii provoacă deja unde seismice în stare să zguduie ierarhiile, opiniile personale ori credibilitatea instituţiilor. Pe parcursul acestui purgatoriu, vom traversa inevitabile decepţii: afli că vreun prieten era băgat în plasa Poliţiei politice, afli că unul dintre "idolii" tăi trăia o viaţă dublă, împărţindu-se între aparenţele onorabile şi abjecţia contribuţiei oculte la eficacitatea represiunii comuniste. E groaznic.
Probabil că "adevărul doare" cu atît mai mult cu cît epoca noastră dispreţuieşte durerea. Consumismul rimează cu hedonismul. "Să ne simţim cît mai bine, ocolind părţile neplăcute ale vieţii" - iată sloganul zilei. Relativismul ambiant inhibă, la rîndul său, judecăţile bazate pe distincţia fundamentală dintre bine şi rău. Din asemenea motive contextuale, corul vocilor anti-dosariadă se aude mai tare decît e capabil să cînte. Asta nu înseamnă că funcţia catarctică a durerii de a descoperi adevărul şi-a pierdut relevanţa comunitară. Dimpotrivă: suferim împreună, pentru a redobîndi vigoarea interioară care ne lipseşte, de prea multă vreme, tuturora.
În chestiunea trecerii clerului prin filtrul CNSAS, două par să fie argumentele folosite. Unul, defavorabil, care se teme că veştejirea unor prestigii ar compromite organismul divino-uman care face legătura actualelor generaţii atît cu Dumnezeu, cît şi cu trecutul istoric al naţiunii. Celălalt, favorabil, care susţine că membrii clerului sînt cetăţeni ca oricare alţii şi că preoţimea are porunci morale mai exigente, aşa încît e cu atît mai mult datoare să se purifice de vina colabo
