Deputatii PC, PRM, PSD si UDMR din Comisia Juridica au amendat proiectul de lege de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate astfel incat aceasta sa nu aiba dreptul de a cerceta averile demnitarilor, ci doar declaratiile lor de avere si de interese. "Nu suntem de acord ca o instanta extraordinara sa faca cercetare a averilor pentru ca nu este constitutional. Avem organe abilitate in acest sens", a declarat deputatul UDMR Marton Arpad, citat de agentia Rompres. Ramasi singuri, liberalii si democratii nu au putut sa pastreze forma initiala a legii. Alianta dintre opozitie, UDMR si PC a determinat si adoptarea unui alt amendament al UDMR prin care a fost eliminat dreptul inspectorului ANI de a efectua cercetarea prealabila in cazurile sesizarilor privind originea dubioasa a averilor unor demnitari.
Noua forma a articolului 4 prevede acum ca "in termen de 60 de zile de la primirea sesizarii, inspectorul desemnat efectueaza verificarea declaratiei de avere si a declaratiei de interese a persoanei in cauza". Un al treilea amendament adoptat prevede ca sesizarile pe care le va primi Agentia vor fi luate in considerare doar daca "vor indica, in mod obligatoriu, dovezile pe care se intemeiaza si sursele de unde acestea pot fi solicitate sau va fi insotita de acte doveditoare". Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, sesizarea va fi considerata nula si nu va fi luata in considerare.
Modificarile i-au nemultumiti pe reprezentantii Ministerului de Justitie si pe cei ai PNL si PD. Democratii Augustin Zegrean si Daniel Buda au spus ca amendamentele UDMR si PSD "macelaresc" si "golesc de continut" legea si au amenintat ca, daca amendarile continua, nu vor mai participa la vot. "Daca adoptam aceste amendamente nu are rost sa mai infiintam ANI", a apreciat Buda.
Deputatii PC, PRM, PSD si UDMR din Comisia Juridica au amendat proiectul de lege de infiintare