În învălmăşagul vremurilor contemporane, claustrarea între rafturile bibliotecii a devenit din ce în ce mai mult un fenomen singular, mulţi dintre cei preocupaţi de studiul literaturii române preferând eseistica sau compilaţia documentară. Ca să nu mai vorbesc că tentaţia de a elabora o ediţie critică din opera unui cronicar sau a unui scriitor clasic echivalează cu o formă de nebunie. Şi totuşi, au existat şi încă mai există câţiva nebuni frumoşi capabili să se dăruie unei astfel de munci sisifice, cu riscul unor sacrificii, nedobândind decât satisfacţii spirituale, pentru că cele materiale sunt aproape nule. Pe aceşti câţiva care, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, îşi pun lanţurile de robi la galeră, îi caracterizează nu numai pasiunea şi puterea de muncă, ci şi, mai ales, competenţa, erudiţia împletită cu discernământul critic, cu rigoarea şi logica argumentelor, cu capacitatea de sistematizare şi cu viziunea de ansamblu asupra unei anumite etape din evoluţia culturii şi literaturii române.

Printre aceşti dăruiţi se numără, la loc de cinste, Gabriel Ştrempel, pe care îl sărbătorim acum la împlinirea nobilei vârste de 80 de ani, în 8 septembrie 2006. De peste patru decenii, Gabriel Ştrempel s-a dedicat, cu desăvârşită competenţă şi rodnice rezultate, explorării domeniului de maximă complexitate al literaturii române vechi, al manuscriselor şi tipăriturilor dintre secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, redactate în limbile slavonă şi greacă sau în scriere chirilică. Orice cititor, mai mult sau mai puţin iniţiat în problematica literaturii noastre medievale, îşi poate da seama uşor că cercetătorul care se avîntă temerar în speologia acestui domeniu trebuie să dispună de o temeinică pregătire istorică, teologică, filologică şi istorico-literară, precum şi de pasiune, răbdare şi minuţiozitate de orfevrier în descifrarea şi interpretarea corectă a fiecărui