Tarile Europei de Est nu au adoptat un model unic de lustratie pentru inlaturarea acelorasi categorii sociale din aceleasi posturi publice. Impreuna cu Roman David si Nadya Nedelsky, disting patru modele de lustratie specifice lumii postcomuniste, fiecare raspunzand unor teluri specifice, determinate de conditiile fiecarei tari. Desi diferite, toate modelele realizeaza "discontinuitatea cu trecutul", chiar si cand permit celor vizati sa isi mentina functiile publice. Initial, lustratia a fost o procedura de contrainformatii aplicata din anii ‘70 de serviciile secrete cehoslovace (Státní bezpecnost sau StB) pentru identificarea agentilor dubli. Cehoslovacia a fost de altfel prima tara postcomunista care a adoptat lustratia in 1991 pentru a-i indeparta pe fostii colaboratori secreti din functii politice publice, mediul universitar si de cercetare, conducerea unitatilor economice. Odata cu scindarea federatiei, Cehia a continuat sa implementeze lustratia, mentinand interdictia de participare la viata politica pentru categoriile identificate initial, in timp ce Slovacia a abandonat proiectul lustratiei, reluandu-l abia in 2001. Lustratia a fost adoptata in Bulgaria (1992), Albania (1993), Ungaria (1994), Polonia, (1997 si 2006) si Serbia (2003)(1). Lustratia automata Identificat de Ruti Teitel drept "vehicul de schimbare politica", modelul permite noilor lideri sa se rupa de trecut prin indepartarea anumitor categorii de personal asociate vechiului regim(2). Persoanele ce au lucrat in anumite agentii guvernamentale sau au participat la anumite activitati desfasurate de fostul regim sunt automat excluse din posturile de conducere specificate de lege. Odata ce colaborarea este stabilita, modelul nu permite decat demiterea sau retrogradarea pe o pozitie nelustrabila, de obicei inferioara. Astfel, posturi cheie ale structurii noului regim pot fi ocupate de personal nou. Argu