Anul acesta am fost a doua oară la Şcoala de vară (Cursurile de limba română, cultură şi civilizaţie) organizate de Institutul Cultural Român la Baia Mare. Ca şi anul trecut am acceptat să ţin prelegerile de literatură din curiozitate. Încă sînt impresionat de studenţii străini care, în loc să plece în vacanţă într-un loc exotic, plătesc să facă şcoală tocmai în România. Poate veţi spune că am prejudecăţi faţă de propria ţară. Nu neg. Veţi vedea însă că motivele lor sînt variate şi nu mai puţin surprinzătoare.

Monica, Marina şi Petar vin din Croaţia, Dijana şi Sloboda din Serbia. Toţi au urmat sau încă urmează cursuri de Balkan Studies. La fel şi Varvara din Grecia. Petar predă deja la Universitatea din Zagreb şi îşi dă doctoratul cu o teză despre limba băieşilor, nişte rudari din Nordul Croaţiei cu rădăcini transilvane. Marina predă engleză la un liceu, dar vrea să devină traducătoare. Tocmai a cîştigat una dintre bursele de trei luni oferite de ICR pentru traducători străini. Rie se află în România de doi ani: predă limba japoneză în Pitar Moş, la Facultatea de Limbi Străine. Şi ea a fost muşcată de un cîine comunitar. Pascale lucrează la Bruxelles şi, în perspectiva viitoarei noastre aderări la UE, cunoaşterea limbii române îi va lărgi perspectivele. Daniel e mîndru că e asturian. Nu-i ajunge să se ştie că e spaniol, vrea anume să reţinem că e din Zaragosa. Intrigat de cîte lucruri urîte a citit în presă despre românii care lucrează în Spania, a venit să vadă cum sîntem cu adevărat. În două luni, cu un manual gen învăţaţi-limba-română-fără-profesor, a reuşit să o vorbească aproape perfect. Tot din curiozitate au venit italianca Elisa, germanul Matthias, Talia, care a studiat limba română un an la Barcelona... Iar aceştia sînt numai cîţiva din cei 30.

Mă interesează în special contactul lor cu cele cîteva texte de literatură română pe care aleg să