A sta degajă poezia scrisă de români în exil după ultimul război mondial...
Liliana Corobca şi Editura Institutului Cultural Român ne oferă o carte îndelung aşteptată, dar pe care nimeni n-a avut pînă acum curajul să o iniţieze şi să o ducă la bun sfîrşit: este vorba de o cuprinzătoare antologie a poeziei româneşti scrisă de exilaţi anti-comunişti pe parcursul a aproape o jumătate de secol. Masivul volum intitulat Poezia românească din exil, cuprinzînd 31 de autori şi peste 400 de pagini, marchează consemnarea unei imense şi necunoscute producţii poetice, concomitent cu o lectură contemporană a ei. Această lectură nouă s-a realizat prin însăşi selecţia întreprinsă, dar şi prin comentariile din Introducere, din prezentările închinate autorilor, ca şi prin numărul de poezii reproduse din fiecare. Operaţiunea, laborioasă şi complexă, a presupus lecturi întinse şi opţiuni dificile. De la antologia poeziei din exil întocmită de Vintilă Horia (Poesia românească nouă, Salamanca, 1956) s-a scurs o jumătate de secol, perioadă în care relieful versului românesc exilat s-a modificat substanţial. Cartea de astăzi consemnează o realitate diferită de cea din 1956 şi uneori surprinzătoare.
La prima vedere, de exemplu, cititorul va fi mirat să întîlnească aici numele lui Ilie Constantin, Ion Caraion, Gabriela Melinescu ori Dorin Tudoran, poeţi care îşi cîştigaseră notorietate în România şi care plecau în Occident lăsînd în urmă o carieră bine configurată. Includerea lor este deliberată şi elocventă. Ei au adus în lumea literară a exilului un cu totul alt tip de discurs poetic, un discurs creat în perioada liberalizării relative a anilor '60, purtînd marca modernităţii ostentative; pe de altă parte însă, temele existenţiale specifice exilului par a fi fost rapid însuşite de noii veniţi, care
le-au dat varianta stilistică proprie.
Di
