Confesiunile si reflectiile lui Dorin Almasan seamana cu cele care pot fi auzite in cate un compartiment de tren.

Dorin Alm~San, autorul volumului de versuri Sinuciderea se mai amana (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2006), se afla intr-o situatie fara iesire. Cand scrie simplu, isi divulga banalitatea modului de a gandi:

"Uneori gandesc asa:/ decat singur intr-un paradis/ parca as prefera/ un infern alaturi de cei/ pe care ii iubesc/ si ma iubesc./ Daca ar dori-o/ si ei./ E adevarat,/ doar uneori gandesc asa" (Oare?).

Cand incearca sa ofere cititorilor ceva nemaivazut si nemaiauzit, recurge la imagini de o originalitate hazardata:

"Intre Craciunul cel sfant/ si trecerea in alt an/ Cerul s-a coborat spre pamant:/ Ninge napraznic la Bran.// Dinspre Caraiman/ Nicio o erectie solara" (Ninge la Bran, I).

Nici unui alt poet nu i-a mai trecut prin cap sa compare rasaritul Soarelui cu o erectie! Ne intrebam, ingroziti, cu ce anume ar putea fi comparat apusul...

Totusi, nu excentricitatea reprezinta predilectia lui Dorin Almasan. Sigur pe sine, voios, poetul inoata de cele mai multe ori in largul unei filosofari ieftine. Confesiunile si reflectiile sale seamana cu cele care pot fi auzite in cate un compartiment de tren, cand calatorii, plictisiti de drumul prea lung, se angajeaza in discutii despre... viata: "Cata amara tristete/ cuprinde si-ascunde/ "jocul" acesta/ de-a viata, de-a moartea!" (Duelul inegal cu moartea)";

"Unii sunt frumosi, altii bogati./ Exista si destui norocosi,/ ba multi chiar puternici./ Ici-colo cate unul/ straluceste prin spirit" (Cer prea mult?);

"Urasc timpul!/ E in mine/ si fac parte din el" (Piatra);

"Iubind,/ cuvintele dor./ Ele pot fi o forta/ creatoare sau distructiva" (Cuvintele) etc. etc.

Dorin Almasan are si un... certificat de poet, pe care i l-a oferit candva Negoita Irimie, si il rep