Richard al III-lea se interzice de Matei Visniec, Teatrul "Bulandra" (regia: Catalina Buzoianu);
Othello?!, dupa Shakespeare, Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu (regia: Andriy Zholdak) Vorbind despre sezonul trecut, ma oprisem mai indelung, in episodul de-acum sapte zile, asupra regiei; mai precis, a regizorilor. Asa este, de fapt, si normal: fizionomia spectacolului modern, chiar si atunci cand e una... amorfa, li se datoreaza in masura decisiva. Observatia e valabila fara rezerve in Romania, unde regizorul este (spre deosebire de alte tari sau, macar, zone culturale) figura centrala a esichierului teatral. El isi datoreaza aceasta pozitie de forta, spuneam, si criticilor. Sau mai ales lor.
Si aceasta pentru ca, indeobste, criticii (cronicarii, mai bine zis) au tendinta sa analizeze spectacolul ca pe un obiect in sine, autonom si autosuficient, in afara oricarei legaturi nu doar cu contextul socio-politic si cultural in care el apare, ci si cu textul insusi de la care, cum-necum, pleaca. Desigur, unul dintre primele lucruri care se invata - atat la Teatrologie, cat si la cursurile mai mult sau mai putin improvizate menite a-i transforma peste noapte in specialisti pe tinerii condeieri de meserii diverse - este ca teatrul nu-i totuna cu piesa. Cum se patrund bine de aceasta descoperire epocala, proaspetii savanti se transforma pe loc in masuratori vigilenti ai gradului in care spectacolul NU seamana cu textul (nu ca ar cunoaste intotdeauna textul...) si aplica fara mila eticheta infamanta "teatru radiofonic" sau, mai rau, "teatru batranicios" (?!) oricarei mizanscene semanand mai mult de 50% cu felul cum a conceput dramaturgul amplasarea si desfasurarea actiunii, numarul si sexul personajelor si relatiile dintre ele, ordinea si apartenenta replicilor s.a.m.d. Invers, orice montare intorcand pe dos intelesul unei piese (asa cum este el per
