Seful statului a comunicat ieri oficial ca si-a dat acordul pentru inceperea urmaririi penale a ministrului Apararii, insa nu a decis si suspendarea lui din functie. Spionarea Cotroceniului, racolarea parlamentarilor si telegramele cu retragerea trupelor din Irak sunt actiunile pentru care Atanasiu va fi cercetat.
Administratia Prezidentiala a anuntat ieri public, asa cum anticipa Jurnalul National, decizia presedintelui Traian Basescu de a declansa, prin acordul sau, urmarirea penala a ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, dupa ce in prealabil l-a si informat pe acesta, pentru a nu afla din presa. Fapt consumat deja, pentru ca ministrul a putut afla despre decizia presedintelui din ziarele de sambata. Stirea, publicata de Jurnalul National, continea de altfel si informatia, confirmata de surse din PD, ca presedintele este hotarat sa dispuna si suspendarea ministrului din functie. Decizie pe care Basescu nu a luat-o deocamdata, el marginandu-se ieri sa comunice argumentele in baza carora il da pe Atanasiu pe mana procurorilor.
INFRACTIUNI. Astfel, Basescu invoca raportul comisiei special constituite la Cotroceni, conform legii raspunderii ministeriale, in urma sesizarii facute de Parchetul General. Comisia a decis ca nu sunt temeiuri pentru clasarea plangerilor penale depuse la Parchet de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul Eugen Bejinariu, care il acuza pe Atanasiu de comiterea de infractiuni in exercitiul functiei, ci ca trebuie vazut daca ministrul se face vinovat. Prima viza declaratia ministrului cum ca "are o intreaga directie de informatii care ii spune ce pleaca de la doamna Saftoiu de la Cotroceni, pe surse credibile din preajma palatului", care trada filarea Cotroceniului de catre serviciul secret al Armatei. Intrucat Atanasiu nu a dorit la audieri sa spuna cum au fost obtinute aceste informatii, comisia a apreciat ca sunt