Procesul de identificare a parcelelor agricole pe fotografii aeriene este in plina desfasurare. Potrivit sucursalei judetene a Agentiei de plati si interventie pentru agricultura (APIA), pe masura primirii ortofotoplanurilor, echipele APIA se vor deplasa in fiecare comuna pentru finalizarea eficienta si rapida a identificarii. Din totalul comunelor pentru care s-au primit fotografii aeriene, 10 au fost deja identificate in intregime, iar altele sunt in lucru, respectiv Agigea, Navodari, Ovidiu, Valul lui Traian, Castelu, Cuza Voda, Tortoman si Silistea. Incepand de ieri, APIA deruleaza procesul de identificare a parcelelor agricole in noua comune pentru care s-au primit ortofotoplanurile. Acestea sunt Garliciu, Crucea, Comana, Aliman, Oltina, Medgidia, Saligny, Nicolae Balcescu si Cobadin. Termenul limita pentru incheierea procesului de identificare a parcelelor de catre fermieri in baza ortofotoplanurilor este 30 octombrie a.c. Trebuie amintit faptul ca numai cine este inscris in Registrul fermelor si a identificat parcelele agricole va primi in 2007 plati directe pe suprafata si subventii de la Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei.Romania va beneficia, in 2007, de 440 milioane euro, subventii directe pe hectarul de suprafata agricola, iar suma se va imparti la numarul de hectare inscrise in Registrul fermelor. Mai putin inscrisi inseamna o suma pe hectar mai mare, astfel ca in 2007, suma pe hectar poate varia intre 30 si 70 de euro, dupa cati tarani se inscriu. Dupa trei ani in care banii se dau pe hectar, indiferent ce cultivi si cu ce productivitate, banii contribuabilului european se vor aloca pe exploatatia agricola, dupa productivitate. Sumele alocate vor creste treptat, urmand ca in 2013 sa atinga nivelul mediu din Uniunea Europeana, unde subventia ajunge, in medie, la 200 de euro/ha. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi