Cine a avut ocazia să vadă un oraş din Occidentul, pe care ne căznim să-l imităm, a putut observa, pe vechile clădiri clasate ca patrimoniu cultural al naţiunii, o placă pe care se explică trecătorului interesul istoric al zidului în faţa căruia s-a oprit. De fapt, nicăieri nu s-a neglijat această intenţie de a ocroti clădirea respectivă şi, totodată, de a solidariza populaţia cartierului cu trecutul acestuia, care-i ridică valoarea.

Aşa, la Praga, cutare casă în care au înnoptat Goethe sau Beethoven, ori - ca să rămînem la muzică - locul din Viena unde Mozart a scris Nunta lui Figaro, sau chiar la Istanbul casa - în care Liszt a dat un concert - sînt semnalate, nu atît pentru turişti, cît pentru localnicii de al căror respect e nevoie zi de zi. Sînt străzi din Londra pe care, casă lîngă casă, au locuit un jurist din secolul al XVIII-lea, un filantrop victorian şi Virginia Woolf. La Paris, un poet de la sfîrşitul romantismului şi altul simbolist au trăit la cîţiva paşi de casa unde a murit Chateaubriand, iar locuinţa unuia din revoluţionarii de la 1789 se învecina cu închisoarea în care avea să fie executat, sub ocupaţia germană, un ofiţer din Rezistenţă. Acolo sînt şi plăci care, în loc să reţină memoria unui nume înregistrat în Larousse, înşiră toată istoria acelui colţ de stradă, din Evul Mediu pînă azi. Nici Moscovei nu-i lipsesc aceste semne de reverenţă faţă de trecut: chiar dacă alături de acea clădire e Morga, pe o faţadă impunătoare stă scris că acolo era, înainte de Revoluţie, un institut al domnişoarelor nobile unde a predat istoricul Serghei Soloviov. O casă în cel mai înflorit stil Secession, în care Gorki l-a primit pe Romain Rolland, nu e departe de locuinţa lui Alexei Tolstoi şi pe aceeaşi stradă se vede o casă de secol XVII, perfect restaurată.

De la o vreme şi parcă tot mai des, Ministerele de Externe fac schimb între ele de statui