Mai mult decît fiule, prietene,

am citit ieri-noapte ceva foarte important pentru mine şi azi-dimineaţă m-a cuprins un sentiment de mult neîncercat, încă din prima tinereţe: să transcriu în caietele mele pasajele cele mai puternice din cărţile, eseurile, poeziile şi articolele care mă impresionau.

Acum, simt aceeaşi presiune efervescentă în a transcrie cele ce vor urma şi să ţi le transmit urgent. Sînt gîndurile unui tată, David Grossman din Ierusalim, la înmormîntarea fiului său, Uri, ucis la 12 august 2006 în războiul din Liban:

"Era un băiat care avea valorile lui, termen atît de bagatelizat şi luat în derîdere în ultimii ani. Căci în lumea noastră dementă, crudă şi cinică, nu e cool să crezi în valori. Sau să fi umanist. Sau sensibil la nenorocirea altuia, fie el duşmanul tău pe cîmpul de luptă. (subl. mea)

Am învăţat de la Uri că poţi şi trebuie să fii şi una, şi alta. Că trebuie, desigur, să ne apărăm în două sensuri: să ne apărăm viaţa, dar de asemenea să ne încăpăţînăm în a ne apăra sufletul, să-l apărăm de tentaţia violenţei şi a ideilor simpliste, de desfigurarea lui prin cinism, prin dispreţul epidemic faţă de celălalt, acestea fiind blestemele vieţii noastre în zona tragică în care trăim.

Uri avea pur şi simplu curajul de a fi el însuşi în orice situaţie, de a găsi tonul just în tot ce spunea şi făcea şi asta îl proteja de contaminarea, de desfigurarea, de degradarea sufletului. Erai (textul trece deseori de la persoana a treia la a doua - n.m.) stîngistul batalionului, dar erai respectat fiindcă rămîneai la ideile tale fără a renunţa la datoria militară. Îmi amintesc că mi-ai explicat Ťpolitica barajelor» fiindcă ai fost multă vreme la punctele acelea de control; îmi spuneai că, dacă în maşina controlată era un copilaş, încercai imediat să-l linişteşti şi să-l faci să rîdă şi-ţi aminteai de băieţaşul pe care îl înfrico