România şi Polonia ar putea fi somate să clarifice învinuirile ce li se aduc. Javier Solana afirmă că nu există informaţii care să certifice existenţa închisorilor în UE sau în ţările candidate închisorilor secrete ale CIA, fără a preciza însă în ce ţări sunt localizate aceste închisori, au stârnit o furtună de reacţii pe plan european. Lideri politici, membri ai Parlamentului European, reprezentanţi ai Consiliului Europei, activişti pentru apărarea drepturilor omului, luând act de recunoaşterile fie şi tardive ale Casei Albe, nu îşi ascund preocuparea faţă de hotărârea de menţinere a acestor închisori, chiar dacă momentan au fost golite, şi faţă de "complicitatea" care ar fi fost manifestată de "anumite guverne".
În această privinţă sunt citate din nou numele României şi Poloniei, care, după cum afirmă "International Herald Tribune", ar putea fi somate de UE să clarifice învinuirile ce li se aduc. Oficial, reprezentanţii UE au susţinut că, deocamdată, nu există dovezi asupra existenţei închisorilor secrete pe pământ european. Înaltul comisar al UE pentru problemele externe şi de securitate, Javier Solana, a declarat că "informaţiile pe care le posed arată că nu există ţară membră în UE sau candidată care, după cunoştinţa mea, să aibă închisori secrete". Acelaşi "International Herald Tribune" consideră însă că anunţul lui Bush pune aliaţii săi din Europa într-o poziţie stânjenitoare, după ce aceştia au negat în trecut şi o fac acum din nou că ar avea cunoştinţă de existenţa "locaţiilor negre" sau de zborurile ilegale ale avioanelor CIA. Ziarul menţionează, de asemenea, că o comisie de investigaţii a Parlamentului European se va deplasa în curând în România şi Bulgaria, ţări candidate la UE, pentru o anchetă la faţa locului.
Premierul spaniol Jose Luis Zapatero a adoptat o atitudine dură faţă de practicile SUA, susţinând că lupta democraţiilor împotriva t