Am intalnit, zilele trecute, la Galeria "Artis", un pictor fericit. Nu numai pentru ca in lucrarile sale - intitulate pe cat de simplu, pe atat de sugestiv, "Lumina", "Gradina", "Pasarea sufletului", "Naluca", "Porti", "Vis", "Primavara", "Noapte", "Zbor", "Cerul si Pamantul"- isi proiecteaza sentimentele, trairile, gandurile, intr-o avalansa de culori aproape nepamantene. Si nici fiindca acolo, in tumultul Iasiului drag, unde a absolvit Academia de Arte "George Enescu", in urma cu 11 ani, lumina duioasa a spatiului si ritmurile cromatice ale gradinilor si arhitecturii laice si de cult sunt mai pregnante ca oriunde. Ci pentru ca, asemenea multora dintre colegii sai de breasla, Dorin Baba are sufletul incarcat de lumea descinsa din mistuirea perpetua a flacarii. Din magma care aduce la suprafata lucrurilor vazute si stiute explozia infinita a bucuriei de a te hrani din darurile pamantului; a incantarii estetice si, deopotriva, sufletesti. A iluziei si desfatarii vizuale. Si a destinului ce i-a harazit puterea de a surprinde transparenta lucrurilor si a lumii proprii din care isi extrage seva compozitiilor. Nu credeti ca este un pictor fericit?! Ca a fost el insusi surprins, acum mai bine de doua decenii, de vocatia pentru aceasta meserie?! I s-a spus, tot timpul, ca are talent. A fost sfatuit sa-si urmeze drumul ce parea sa i se deschida fara obstacole sau sacrificii. A privit pictura ca un spectacol; a descifrat, pe indelete, tainele semnului care i-a incarcat de prospetime intreaga viata - cea profesionala si cea familiala. Biografia lui Dorin Baba a trecut insa si prin hopurile firesti ale suferintei fizice. A fost la un pas de a trece dincolo. L-a salvat un suflu nevazut, devenit apoi creuzetul laboratorului intim al compunerii imaginilor, pe care le revarsa peste lumea noastra, intre ramele aparent bizare ale panzelor. Munceste intr-un ritm de invidiat. Si nu pen