Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu lupta pe doua fronturi

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 septembrie 2006 ·

„Briliantul“ vrea ca echipa sa, Fiorentina, sa recupereze deficitul de 19 puncte, iar la nationala „tricolora“ tinteste titlul de golgheter all-time. Echipa la care evolueaza jucatorii români Bogdan Lobont si Adrian Mutu, Fiorentina, va juca astazi, in prima etapa a campionatului italian de fotbal, cu campioana en-titre, Internazionale Milano. Inaintea acestei partide, Mutu a acordat un interviu jurnalistilor italieni, in care a vorbit despre confruntarea cu Inter, dar si despre situatia sa la clubul din Florenta, jucatorul român aratându-se incântat de primirea facuta de suporteri si de rapiditatea cu care s-a adaptat la noua lui echipa. „M-am acomodat cu usurinta la Florenta. Echipa, conducerea clubului, suporterii, toti mi-au aratat cât de mult m-au dorit. Dupa zece zile la lotul national, avem putin timp sa pregatim meciul cu Inter, o echipa foarte tare. Desi meciul va fi greu, pentru ca ei au atâtia jucatori valorosi, trebuie sa ne impunem agresivitatea si rautatea noastra si sa le facem meciul cât mai dificil. Fiorentina are un lot bun si-mi doresc sa am un sezon excelent si sa recuperam deficitul de 19 puncte cu care incepem. De asemenea, vreau sa-l ajut pe Toni sa inscrie chiar mai multe goluri decât sezonul trecut“, a spus „Briliantul“. „Briliantul“, in topul golgheterilor României Adrian Mutu a inscris 12 goluri in ultimele 14 meciuri ale nationalei, ajungând dupa jocul de la Tirana la cota 20 in tricoul primei reprezentative. „Briliantul“ este al doilea golgheter in activitate al României, dupa Viorel Moldovan, care are 25 de reusite pentru reprezentativa „tricolora“. Prin golul de miercuri, Mutu l-a depasit in ierarhia marcatorilor de la nationala pe Ionel Ganea. „Briliantul“ a reusit performanta de a intra in topul celor mai buni marcatori, desi a jucat doar 48 de partide pentru România. Atacantul Fiorentinei are un procentaj foarte bun la nationala „tri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°