Procurorii DIICOT au finalizat urmarirea penala si au dispus trimiterea in judecata a lui Dinu Patriciu si a altor 11 persoane acuzate in acele capitole din Rompetrol care privesc manipularea pietei de capital si creanta Libia, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
Parchetul a trimis in justitie, asa cum se stia deja, doar acele capitole ale Rompetrol care se refera la creanta Libia si manipularea pietei de capital.
De asemenea, comunicatul remis NewsIn cu privire la garantarea dreptului de aparare si exercitarea acestuia de catre invinuiti si inculpati, ca invinuitilor si inculpatilor li s-a asigurat asistarea, potrivit legii, astfel incat acestia, personal sau prin intermediul aparatorilor alesi, au formulat cereri, exceptii, obiectiuni si au depus memorii, avand acces la actele si lucrarile dosarului cauzei, atat din dispozitia procurorului, cat si a instantei de judecata (care a aprobat fotocopierea dosarului), sens in care administrarea probelor s-a realizat cu exercitarea deplina a garantiilor procesuale prevazute de lege.
Dosarul a fost inaintat Tribunalului Bucuresti, spre competenta solutionare. Totodata, insa, procurorii continua cercetarile in aceasta cauza complexa si sub aspectul altor fapte, materialul de urmarire penala fiind disjuns, atat cu privire la o parte din inculpatii deja deferiti justitiei, cat si cu privire la alte persoane ce au aderat sau au sprijinit grupul de criminalitate organizata.
Gabriela Victoria Anghelache, presedinte CNVM, a fost trimisa in judacata pentru fals intelectual, favorizare a infractorului si pentru aderare sau sprijinire sub orice forma a unui grup infractional organizat.
Presedintele CNVM, inculpat in Rompetrol: Nu stiu nimic
Presedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, a declarat pentru agentia NewsIn, ca nu i s-a adus inca la cun