In Sf. Sinod functioneaza un departament special care se ocupa de canonizarea sfintilor in Biserica Ortodoxa Romana, pe baza unor principii eclesiale traditionale, indelung cristalizate de-a lungul istoriei Bisericii. Astfel, neputrezirea si mireasma binemirositoare a tru-pului gasit intreg la dezhumare sunt doar doua dintre premisele care genereaza deschiderea procesului de canonizare. Evaluarea destinului viitorului sfant este complexa si procesul de canonizare dureaza mult, uneori ani intregi, pana la epuizarea tuturor amanuntelor si informatiilor din viata viitorului sfant, viata, opera si faptele sale fiindu-i minutios cercetate si puse in inteleapta cumpana. In perspectiva se lucreaza la canonizarea voievodului Mihai Viteazul, dupa cea - destul de controversata - a domnitorului "Stefan cel Mare si Sfant". Se spune ca, la un moment dat, se intentiona si canonizarea eroilor populari Horea, Closca si Crisan, dar s-a descoperit pe parcurs ca Horea era mason (in aceasta calitate avea usile deschise la Imparatul de la Viena) si ca pedeapsa sa cumplita din final, tragerea pe roata si zdrobirea oaselor in vazul unei mari multimi de oameni, prezenti la executia sa, n-ar fi fost decat o pedeapsa masonica pentru incalcarea unor juraminte depuse la intrarea in temuta organizatie secreta. Daca in Biserica Catolica canonizarile din stratul contemporan al istoriei sunt in numar foarte mare, in Biserica Ortodoxa Romana ultimii sfinti provin din Evul Mediu. Sfantul roman cel mai apropiat cu viata de zilele noastre este Ioan Hozevitul, care si-a desavarsit destinul in pustiul Hozeva din Tara Sfanta. O mare problema pentru actuala conducere a BOR se pare ca sunt ramasitele pamantesti ale unor mucenici crestini care au suferit in perioada comunista si ale caror trupuri au fost gasite de curand neputrezite. Un exemplu este parintele Ilie Lacatusu, al carui trup a fost gasit nepu