In urma cu vreo 8-9 ani scriam, impreuna cu Gheorghe Ilas, in urma unei documentari la fata locului, un reportaj cu titlul "La Baile Herculane nici vipera nu mai musca!". In acei ani, statiunea carasana era, cum se spune, moarta. Dezinteresul autoritatilor, scandalurile generate de patrimoniul statiunii, lipsa de bani si de turisti adusesera Herculanele intr-o situatie ce parea fara iesire. Dar ca printr-o minune, turistii au inceput sa apara prin hoteluri, restaurante si pe strazile orasului, in special pe cea care duce spre "Sapte izvoare". Au rasarit hoteluri si pensiuni noi, s-a construit o piata, exista un loc de distractie pentru copii (in schimb, a disparut singurul teren de sport, pe suprafata sa ridicandu-se astazi un complex hotelier, cu un strand). Statiunea a revenit, incet, incet la viata, chiar daca principala sursa de "energie" sunt pensionarii si bolnavii, care vin la tratament. Numai ca Baile Herculane nu sunt nici pe departe ce ar putea sa fie, adica un epicentru turistic, in care romanii si strainii sa fie nevoiti sa-si retina camere la hoteluri cu luni inainte, ca sa fie siguri ca vor prinde un loc. Asezata intr-o loc splendid (Valea Cernei), aproape de Dunare, inconjurata de munti, langa un drum european si o cale ferata principala, statiunea este un exemplu - dintre mii - despre cum nu stim sa "ne vindem marfa". In afara de constructiile noi si de cele foarte putine vechi reabilitate, restul par ca putrezesc in picioare. Minunatele cladiri de patrimoniu, construite in vremea Imperiului Habsburgic, care ar putea sa "magnetizeze" pe oricine din lumea asta, devin ruine, desi ar fi trebuit sa arate ca atunci cand au fost ridicate. Un om de afaceri din zona a castigat, in urma cu cativa ani, licitatia de refacere a acestor bijuterii de arhitectura. Din nenorocire, domnul castigator se pare ca nu a facut nimic, cladirile Ð situate in centrul stat