Dar, peste astea, si bune, si rele, uite ca toamna are si bucurii. Una din aceste bucurii este ceea ce am aflat de la un baietel de la scara mea, care, foarte sigur de el, mi-a spus, cu tupeu (totusi), la ureche: "Stii ceva? Dumnezeu nu a fost securist". Cum sa nu simti bucuria acestor zile, cind ai parte si de cite o certitudine... "A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva"... Dintre toate versurile care evoca toamna, anotimp prodigios din punct de vedere al productiei poetice, aceste vorbe mi se par cele mai potrivite: se simte ca inima trebuie acoperita, protejata, mai bine cu o umbra... Dupa agitatii climatice neobisnuite locurilor noastre si nepotrivite firii noastre, a venit toamna; se simte, discreta, schimbarea tonurilor peisajului, se ghiceste nu stiu ce frumusete distinsa pe obrazul lumii, ca primele ingindurari pe obrazul femeilor frumoase care, la o virsta, inceteaza a fi doar frumoase, devenind si interesante, afectate de o lumina poetica. Dupa o primavara brutala si luni de vara teribile, ca un exercitiu de coacere, antrenament pentru focul cel rau al Gheenei, Natura - o extraordinara divinitate careia ma inchin cu smerenie - pare ca sugereaza ceea ce a devenit, prin evolutia imprejurarilor: o absurditate de neconceput, o perpetua agitatie. Nu-mi amintesc cum vor fi fost anii de dupa caderea Bastiliei (era si atunci un iulie agresiv), nu stiu cum or fi trait in acei ani mestesugarii, dulgherii, timplarii, ai caror stranepoti, pastrindu-si pina acum cam aceleasi meserii, se foiesc si azi de la Bastille la Jardin Royale (azi Jardin des Plantes), dar agitatia are si ea un model, o ciclicitate, si ma duce gindul ca actuala agitatie post "revolutionara" de la noi reproduce o anumita nervozitate care era si acolo, atunci; nu m-ar mira sa aud ca, ici-colo, se construieste cite un esafod; Saint Just, Marat, Robespierre, Danton... avem destui; sigur, nitel mai f