Apropierea anului 2007 ne face în ultimul timp să privim cu alţi ochi fiecare aspect al vieţii cotidiene. Când păşim în satul românesc al anului 2006 şi vedem cum trăiesc majoritatea ţăranilor, rămânem pe gânduri. Ceea ce pe hârtie pare rezolvat, pe teren are o altă dimensiune. Una din cerinţe este legată de modul în care gospodarul de la ţară trebuie să aibă grijă de râmătorii din ogradă. Dar despre condiţiile în care el, omul trebuie să trăiască, nu se suflă o vorbă. Pentru că subiectul este dureros şi de nerezolvat în modul în care ştim noi să ne rezolvăm problemele. Un exemplu de supravieţuire la limită în comunitate, l-am găsit în satul Bărboşi, cu numai câteva zile în urmă.

Tanti Silvia

Are 94 de ani şi de când se ştie locuieşte în căsuţa ridicată din vălătuci de pământ de un strămoş de al ei. De peste 200 de ani, casa nu s-a prea schimbat pentru că nici electricitatea şi nici gazul nu au scânteiat vreodată între pereţii de lut. Canaturile ramelor de geam care înconjoară ochiurile mici de sticlă sunt roase şi aproape că nu se mai văd, iar tinda şi prispa au dispărut de mult. Doar câţiva stâlpi de lemn care au rezistat timpului mai reuşesc să susţină căsuţa spoită în albastru şters. Ne aplecăm pentru a putea intra în prima încăpere în care, lângă o băncuţă roasă, se sprijină doi saci de coceni. Într-un colţ întunecos al micii încăperi mai zărim ceva ce aduce a fost blidar. În unica odaie a căsuţei atârnă pe toţi pereţii icoane vechi, afumate. Două paturi desfundate şi o masă, după care stă ascunsă o laiţă şi o sobă Vesta, asta e toată averea femeii care la vârsta ei munceşte zilnic pe la vecini. Asta la 94 de ani… "Ie, îs tânără destul. Abia mă mişc, dar nu am de nici unele pe lângă casă sau în casă şi toată vecinătatea mă cheamă la lucru. Aşa câştig vreascuri şi fasole sau ce mai îmi trebuie pi lângă casă. În tinereţe am fost servitoare la Bucur