Statul roman inseamna statul la cozi. Dintotdeauna? De cand am deschis ochii pe lumea asta.
In copilarie mergeam la cozi la alimentara. Cu cartele in maini, pentru paine, ulei, adidasi de porc sau "fratii Petreus". Pana venea marfa, oamenii asteptau disciplinati. Socializau.
Spuneau bancuri cu Bula si cu Ceausescu. La cele din urma, fuseseram invatati sa ne astupam urechile cu palmele, dupa principiul "cine spune ia cinci ani, cine asculta - zece".
Cand veneau lazile cu puii, cei din coada se grupau asupra tejghelei intr-o gramada de rugby. "Dati cate unul, s-ajunga la toata lumea!"... Si: "Nu te baga in fata, ca-ti fac strungareata!". Cozile de atunci ne-au calit oasele si psihicul. Ne-au pregatit pentru ce va sa vie.
Dupa â89, relatia dintre stat, reprezentat de autoritati, si cetateanul de rand a ramas aceeasi. De vasalitate. La Revolutie ne-am castigat libertatea. Nu si dreptul de a fi tratati cu respect. Cozile sunt cordonul ombilical prin care ramanem, o viata intreaga, dependenti de bunavointa statului-mama. Inca suntem pusi la colt, inca mergem de-a busilea printre ghisee, incapabili sa pricepem pentru ce atata bataie de joc. De unde atatea colturi de rusine? Statul n-are nevoie de oameni verticali, statul ne vrea cocotati in fata ghiseelor, umili si umiliti. Nu-i pasa nici de timpul sau de nemultumirile noastre, pentru ca el are vreme de pierdut si toti nervii atrofiati. Stam la cozi de cand venim pe lume si pana in ziua cand ni se elibereaza certificatul de deces. Si nu e drept!
Pentru dreptul de a indrepta spinarile cocosate in pragul birourilor, incepem de astazi campania de presa "Viata intre ghisee". O dedicam tuturor romanilor care au fost plimbati, macar o data in viata, de la un functionar la altul. E o plangere colectiva a celor care si-au pierdut luni din viata asteptand sa le vina randul. In ea ii vom reclama pe tot
