Numai libertatea e ingrozita de lipsa de sens. Cine e fascinat de descoperirea clipei ce vine nu se plictiseste si nu se teme de nou. Astfel traita, viata e o spirala inimitabila, un fel nerabdator si pasionant de a fi si de a invata.
Numai lipsa de sens ii face liberi pe cei care nu indraznesc sa accepte viata. Cei care nu inteleg de ce se misca timpul si de ce nimic nu ramine intact sint gata sa plece, in orice clipa. Astfel traita, viata e o insiruire ostila de temeri si de furii, un plictis violent care cere un fel imediat si eficace de a nu mai fi.
Moartea e singura promisiune certa si tot moartea pune capat succesului insuportabil al celorlalti, cei care traiesc fara spaime.
Aceste adevaruri primare s-au ciocnit acum cinci ani. Ceea ce vechii greci stiau de mult si au incercat sa ne spuna in tragediile lor cumplite s-a pravalit din cer, in dimineata zilei de 11 septembrie 2001.
Istoria tine cont de bolile nerezolvate ale omului si se preface, uneori, in orgii criminale: in 1917 - visul bolsevic al revolutiei totale, in 1933 - ambitia nazista a puritatii de rasa, in 2001 - neputinta inspumata a lumii islamice. Toate au incercat sa puna capat dilemelor insuportabile ale vietii.
Toate au nazuit la utopia lunecoasa, finala si degrevata de raspunderi: prin violenta, dogma si, acum, prin moartea voluntara.
Mesajul a fost clar de la bun inceput. El a repetat, la New York, o tema si o tragedie stravechi: 11 septembrie e despre diferenta dintre viata, inteleasa ca libertate, si adversarii ei disperati. De aici cele doua mari intrebari: „Cine sint ei?“ si „Vom reusi?“ Li s-a spus, rind pe rind, pleava asuprita a lumii, cauza palestiniana, minia saracilor.
Adevarul retinut in aceste observatii nu merita mai mult decit secunda in care se rosteste un „nu“. Problema reala a lumii islamice e ter
