Cotrobaia intr-o zi din 1998 prin poseta mamei sale, cautand niste banuti cu care sa-si cumpere, pe ascuns, tigari. A dat insa peste adevarul pe care familia i l-a ascuns mai bine de sapte ani: o fisa de externare pe care se regasea diagnosticul la rubrica "numele pacientului"; era "seropozitiv".
A petrecut destui ani prin spitale, urmand tratamente pentru hepatita de tip B, asa ca nu i-a trebuit mult timp sa inteleaga ce inseamna diagnosticul. "Aveam doua variante: sa urc pe bloc si sa fac bungee jumping fara coarda sau sa ma decid sa lupt. Am decis ca, daca tot imi e dat sa mor de SIDA, macar sa mor luptand. Din nefericire, multi dintre oamenii mei aleg varianta pe care eu nu am ales-o!", povesteste Adrian. Are acum 18 ani impliniti, regreta anii de scoala pierduti si vrea sa faca o gramada de lucruri. Daca se poate, toate dintr-o data. Mai putin scoala - pentru care si-ar oferi tot timpul din lume.
A studiat la fara frecventa clasele V-VIII ("La inceput mi-a fost mai greu, dar dupa vreo doi ani incepuse sa-mi placa sa stau acasa."). Acum si-ar dori sa reia gimnaziul de la capat, sa treaca prin emotiile statului in banca. Si inca patru ani de liceu apoi, pentru ca la un moment dat sa poata sa isi realizeze visul profesional al vietii: sa devina avocat. Pana atunci insa canta. Desi ii place sa asculte muzici mai vechi (Smokie, de exemplu), canta hip-hop. Nu doar pentru ca e mai la indemana, ci pentru ca are ce le spune celor care asteapta intelepciuni din dosul blocurilor gri.
DINCOLO DE AUTOIZOLARE. Daca treci pe langa el, nu il remarci. Este un adolescent ca oricare altul, echipat trendy... Pare un om normal. Chiar este un om normal. O normalitate sustinuta cu un pumn de medicamente. Un tratament riguros respectat si o alimentatie sanatoasa. Si respectul fata de viata.
Povestea lui Adrian Calea se intoarce in timp pana la varsta de 3 ani, c
