Candva, in Vatra Dornei a trait in fericire si pace o comunitate puternica de evrei. Au mai ramas 13. Helene Bercovici si Melania Mehler se numara printre supravietuitori.
Vatra Dornei
A fost o toamna tarzie in 1941. O toamna fierbinte, cu miros de frica si de razboi. Intr-o dupa-amiaza de octombrie, siruri de oameni paziti de soldati erau dusi spre gara mare din Vatra Dornei. Evrei. Pe masura ce ajungeau la peron, erau imbarcati in vagoane de vite. Trenurile plecau unul dupa altul. In cateva ore, orasul a fost golit, o comunitate de peste 5000 de persoane. Transnistria, lagar. Asta era destinatia, desi pe atunci nu se stia nimic, nimeni nu banuia ceea ce va urma. Intr-unul dintre vagoane, o fetiscana de 17 ani privea prin crapaturile scandurilor cum gara se indeparteaza. Helene Bercovici. Mama, tatal si sora ei erau in acelasi vagon. Dupa doua zile, fara mancare si fara apa, inca mai credeau ca e o neintelegere la mijloc si ca in curand se vor intoarce la viata lor obisnuita.
Casa cu fotografii
Helene Bercovici sta acum in celalalt capat al mesei si intre noi sunt sute de fotografii. In pungi de plastic sau doar legate cu o sforicica, lucioase si color sau cartonate si ingalbenite de timp. Helene cea de acum, cu privirea aproape oarba, ridica o fotografie si apropie de ea o lupa uriasa: "A! Aici sunt eu cu surorile mele si niste prietene. Eu sunt cea de jos, cu papusa. A fost foarte greu sa recuperez fotografiile. Cand ne-am intors din lagar, nu mai aveam nimic, am gasit casa goala. O parte din mobila ne-o pastrasera niste tarani, in munti, langa Vatra Dornei. Pianul era la un vecin, insa fotografii nu am mai gasit. Am inceput sa cautam si sa strangem de pe la rude. Era ca si cum nu mai aveam memorie. Ca si cum ne nascusem in infernul lagarului si ne trebuiau dovezi ca existasem si inainte, ca traisem normal si avusesem o
