Urbe de campie, cu peste cinci sute de ani vechime, Bucurestiul a fost rand pe rand personaj de roman, inspirator al poetilor si... candva, mandria romanilor. L-au botezat chiar, mai in gluma mai in serios, "Micul Paris", ceea ce nu era departe de adevar.
Dar asta a fost demult, pe cand primarii erau personalitati ilustre ale societatii romanesti, edili preocupati sa transforme urbea damboviteana in oras european. Asa au fost generalul Gheorghe Manu, C.A. Rosetti, Em. Pache Protopopescu, Barbu Delavrancea, Vintila Bratianu, C.F. Robescu si altii. Portretele lor alcatuiau, candva, o remarcabila galerie, in sala cea mare a consiliului comunal din localul Primariei Municipiului, iar cu numele lor, in semn de aleasa pretuire, au fost botezate strazi si bulevarde ale Bucurestiului. Au mai fost si primari din aceia care, daca nu si-au legat numele de realizari importante, cel putin nu au stricat ceea ce se facuse pana la ei, din respect pentru munca inaintasilor.
A facut-o, in schimb, comunismul, indarjit sa stearga pecetea "burgheza" a orasului, distinctia lui culturala si istorica. Aerul european. In cateva cincinale, Bucurestiul interbelic a fost transformat intr-un oras proletar, uniformizat prin oribile cartiere de blocuri, veritabile ghetouri, dedicate taranilor adusi la oras pentru a deveni muncitori.
Mai cu seama in "epoca de aur", ceausista, cand "marele carmaci" "sistematiza" tot ce-i iesea in cale, au disparut sub buldozere cartiere intregi de case si vile. Multi bucuresteni, vazandu-si locuintele demolate, s-au sinucis ori au murit de inima rea. Cu binecuvantarea unor prelati cu sutane puse peste uniforme de securisti, au fost daramate si numeroase biserici.
Din ce in ce mai urat, mai cenusiu, mai trist, Bucurestiul a trait din plin Revolutia din decembrie 1989, sperand la timpuri mai bune, nu doar politice si sociale, ci si urbanisti
