Ne scriu cititorii. Am trait o minune. Apartin generatiei care, la o varsta frageda a trait toate ororile celui de-al doilea razboi mondial, cat si urmarile acestuia: foamete, boli, mizerie, lipsuri de tot felul. . In vara anului 1947, din cauza apei pe care o beam, m-am imbolnavit de febra tifoida,...
Ne scriu cititorii
Am trait o minune
Apartin generatiei care, la o varsta frageda a trait toate ororile celui de-al doilea razboi mondial, cat si urmarile acestuia: foamete, boli, mizerie, lipsuri de tot felul.
In vara anului 1947, din cauza apei pe care o beam, m-am imbolnavit de febra tifoida, o forma foarte severa. Internata la Spitalul de boli contagioase din Oradea, impreuna cu mama, m-am zbatut intre viata si moarte, zile in sir. Mama, de religie romano-catolica si foarte credincioasa, se ruga zi si noapte langa patul meu. Vedeam ca prin ceata palpairile lumanarilor, auzeam suspinele si plansul inabusit al mamei. Se ruga Sfantului Anton de Padova, la o mica statueta-amuleta a Sfantului, proptita de lumanare, si la o iconita.
Intr-o noapte, boala atinsese punctul critic, medicii imi dadeau prea putine sanse, si disperarea mamei ajunsese si ea la punctul culminant. Nu-mi amintesc nimic din acea noapte de cosmar, imi pierdusem cunostinta.
Dimineata, febra mi-a mai scazut, am reusit sa ingan cateva vorbe, cu toate ca in timpul noptii n-am luat nici un medicament nou sau mai aparte. Am cerut ceva de mancare, semn ca ma intorceam la viata. Dupa un regim drastic, m-am refacut cat de cat, incepea scoala, dar inca ma simteam slabita, iar turtele din malai, painea unsa cu marmelada si grisul fiert in apa indulcita "ma ajutau" sa-mi mentin silueta.
Buna si iubita mea mama - Dumnezeu s-o odihneasca in pace! - dupa insanatosirea mea a facut ce fac toti catolicii in urma unei minuni a Sfantului Anton. A comandat la un piet
