File de jurnal sufletesc. De Sfanta Marie Mica, printre calugarii romani de pe Muntele ortodoxiei.

Manastirea dintre ape

In sfarsit, am ajuns acasa! E prima oara in acest pelerinaj cand simt din nou ca sunt roman, cu tot pamantul pe care-l calc. Chiar daca, administrativ, el este si pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, si chiliile, si gradina: o casa romaneasca pe Athos.

Am fost primiti in curtea schitului de staretul Petroniu Tanase si cativa calugari, de indata ce au aflat de sosirea noastra. Ca toti cei care ajung la Prodromu, primul lucru pe care il facem e sa intram in biserica, sa ne inchinam si sa sarutam icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Nu stiu daca undeva in lume exista atatea icoane facatoare de minuni si atatea moaste ale sfintilor ca la Muntele Athos! Suntem condusi apoi in arhondaric, unde ne lasam putinele bagaje pe care ni le-am luat cu noi, la care se mai adauga suvenirurile pe care n-am rezistat sa nu ni le cumparam, icoane, cruciulite, la care se adauga plicurile cu Braul Maicii Domnului. Ar trebui sa ne odihnim, fiindca urmeaza o noapte de priveghere, dar cine poate sa doarma in putinul timp pe care il avem aici?

Parintele staret Petroniu Tanase e ca un sfant. Iar manastirea, desi nu are recunoscut acest statut, ci doar pe cel de schit, e o manastire in toata puterea cuvantului. Cu buna randuiala, cu 29 de vietuitori, unii calugari, altii nu (nu se doreste ca numarul calugarilor romani de aici sa creasca), cu o viata monahala tihnita, evlavioasa, ascetica, dusa la capat de lume, intr-un peisaj mai degraba aspru, dar nu mai putin spectaculos. Faptul ca Prodromu se afla chiar la marginea lantului manastiresc athonit, "inconjurati din trei parti de ape", cum spune parintele Petroniu, a tinut mai departe obstea monahala de turistii curiosi, oricat de credinciosi a